Aston Martin dă o nouă lovitură! Producătorul de automobile sport de lux se apropie de o înţelegere pentru a obţine fonduri de peste 500 de milioane de lire sterline, respectiv 589,30 milioane de dolari.
Aston Martin dă lovitura! Va obține fonduri de peste 500 de milioane de lire sterline
Mai precis, Aston Martin se apropie de o înţelegere pentru a obţine fonduri de peste 500 de milioane de lire sterline, respectiv 589,30 milioane de dolari, prin atragerea fondului suveran al Arabiei Saudite ca acţionar şi lansarea unei emisiuni de drepturi pentru investitori.
De asemenea, propunerea va avea ca rezultat ca Fondul de Investiţii Publice (PIF) din Arabia Saudită să investească până la 200 de milioane de lire sterline pentru o participaţie de aproape 20% şi un loc în consiliul de conducere al producătorului britanic de automobile de lux, conform potrivit unui articol publicat de Financial Times și citat de reuters.com
Totodată, finanţarea planificată implică o emisiune de drepturi de cel puţin 300 de milioane de lire sterline, care ar putea fi considerabil mai mare.
Luna trecută, Financial Times a relatat că PIF, care deţine participaţii la producătorul de maşini electrice Lucid şi la grupul britanic de supermaşini McLaren, se afla în discuţii timpurii cu Aston Martin despre preluarea unei participaţii la companie.
Jumătate din fonduri vor fi folosite pentru a reduce datoriile grupului
Jumătate din aceste fonduri vor fi folosite pentru a „reduce semnificativ” datoriile grupului, a declarat compania. Datoria netă a companiei era de 957 de milioane de lire sterline în 31 martie, în creștere cu o treime față de anul trecut.
Restul fondurilor vor fi folosite pentru a susține investițiile „într-un mediu operațional care rămâne dificil, afectat de războiul din Ucraina, de blocajele legate de Covid-19 în China și de întreruperile continue pe lanțurile de aprovizionare”, a adăugat grupul într-un comunicat.
În urma anunțului, acțiunile au urcat cu 20,66% până la 448 pence la ora 10:00 GMT la Londra – dar au scăzut cu peste 65% de la începutul anului. Salvată de la faliment la începutul anului 2020 de către miliardarul canadian Lawrence Stroll, primul său acționar și acum președinte executiv, marca preferată a lui James Bond vrea să se orienteze și mai mult spre mașini de lux și să demareze trecerea la electrificare.
Din totalul majorării de capital, 335 de milioane de lire sterline vor fi aduse de PIF, Yew Tree Consortium – un grup de investitori condus de Lawrence Stroll – și Mercedes-Benz AG. Fondul suveran de investiții saudit va investi 78 de milioane de euro și va deține aproximativ 16,7% din capital la finalul tranzacției. Yew Tree va păstra aproximativ 18,3%.