Anul 2017 ar putea fi cel mai slab din istoria construcţiilor, cu o producţie estimată la 8,96 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Române a Antreprenorilor în Construcţii (ARACO).
Anul trecut, producţia a avut o valoare de 9,64 miliarde de euro, iar, în primele opt luni ale acestui an, valoarea indicatorului a ajuns la 5,17 miliarde de euro.
O valoare asemănătoare, uşor mai mare, a fost înregistrată în 2014, când producţia a valorat 8,98 miliarde de euro.
Reprezentanţii ARACO spun că s-a ajuns aici întrucât volumul activităţii în construcţii a continuat să scadă în 2017, nu s-a atras niciun ban european, iar reforma în sistemul de achiziţii publice nu a fost finalizată.
La acestea se mai adaugă şi "pericolul extrem de mare identificat ca viitoarele misiuni de audit ale Comisiei Europene să se soldeze cu importante corecţii financiare pentru proiectele din POIM licitate sub OMT 600/2017, cu impact negativ asupra corectei gestionări a fondurilor europene aferente POIM 2014-2020, având în vedere că aceste proiecte vor avea la bază un contract profund dezechilibrat, neaprobat de către Comisia Europeană şi adoptat cu încălcarea unor prevederi legale", se mai arată în comunicat.
În ultimii doi ani, sectorul de construcţii a fost confruntat cu efectele negative ale declinului investiţiilor publice, ale faptului că nu există un minister care să aibă atribuţii directe legate de acest domeniu, precum şi ale faptului că sectorul construcţiilor a fost şi a rămas în mare măsură ostatic al mediului politic, mai spun oficialii ARACO.
Aceştia propun activarea substanţială a POIM şi a celorlalte programe operaţionale comunitare cu efecte benefice directe în planul dezvoltării infrastructurii de transport, infrastructurii hidroenergetice, proiectelor edilitare, infrastructurii termo energetice şi de transport energetic, infrastructurii de sănătate, infrastructurii educaţionale, odată cu aprobarea cat mai rapidă a bugetului de stat care să cuprindă o componentă consistentă a programelor de investiţii şi asigurarea finanţării /cofinanţării proiectelor prioritizate strategic.
Reinflamarea unei crize financiare globale este un scenariu potenţial care poate afecta şi mai mult situaţia pieţei de construcţii şi a societăţilor de construcţii din Romania, se mai arată în comunicat.
AGERPRES