Firmele de construcţii au fost forţate să îşi reducă drastic costurile, prin disponibilizări masive, începând cu primul semestru al acestui an, în principal din cauza politicilor adoptate de bănci în privinţa creditării, potrivit preşedintelui Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO).
„Şantajul la care ne-au supus băncile prin stoparea creditării, în primul semestru al acestui an şi cu continuare în partea a doua a anului, a generat o reacţie din partea constructorilor prin amputarea costrilor şi disponibilizarea unui număr mare de oameni pe care îi vor recupera cu greu în viitor“, a menţionat Laurenţiu Plosceanu, preşedintele ARACO, în cadrul unui seminar pe teme imobiliare.
Potrivit acestuia, în acest an peste 19.500 de firme din domeniul construcţiilor au intrat în insolvenţă sau chiar au dat faliment şi s-a ajuns la situaţii în care au fost disponibilizaţi câte 200 de oameni zilnic.
„Nu putem să apreciem colaborarea cu guvernul, oricare ar fi el, pentru că planurile care presupuneau investiţii de 10 mld. euro în infrastructură s-au dovedit false“, a mai spus Plosceanu.
Scădere de 22,1% în construcţii
România a avut a doua cea mai severă scădere a producţiei din construcţii dintre statele membre UE, în luna septembrie, de 22,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, în timp ce la nivelul blocului comunitar sectorul s-a contractat cu 9,4%, potrivit datelor Eurostat.
Industria construcţiilor a suferit scăderi în nouă state membre în septembrie şi a crescut numai în Polonia (5,7%), Cehia (4,6%) şi Germania (2,9%), datele pentru restul ţărilor din UE fiind indisponibile în prezent. Cele mai severe scăderi au fost înregistrate în Slovenia (-32,2%), România (-22,1%) şi Bulgaria (-19,7%).
Pe de altă parte, România a avut a doua creştere din UE a sectorului construcţiilor în septembrie faţă de august, de 2%, fiind încadrată în clasament de Cehia (2,4%) şi Spania (1,5%).
Variaţia lunară a producţiei din industria construcţiilor a fost de -1,1%, în septembrie faţă de august, la nivelul UE şi a zonei euro.