26 milioane de lei pentru pasajul de pe Centura Arad

Contractul pentru execuţia lucrărilor la pasajul de pe centura municipiului Arad, în valoare de circa 25,67 milioane de lei, a fost semnat cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H, durata de execuţie fiind de 12 luni, a anunţat, joi, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

"Miercuri, 11.04.2018, s-a semnat contractul pentru execuţia lucrărilor la obiectivul 'Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste CF Arad – Bucureşti' cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H. Valoarea contractului este de 25.665.184,89 lei (TVA inclus), cu o durată de execuţie de 12 luni şi o perioadă de garanţie a lucrărilor de 24 de luni", se arată într-un comunicat al CNAIR. 

Proiectul va avea o lungime de 722 de metri, din care lungimea pasajului va fi de 322 de metri, iar a rampelor de 400 de metri. Lăţimea pasajului va fi de 13,60 de metri şi va cuprinde două piste de biciclişti. 

Compania de Drumuri precizează că anterior acest obiectiv a fost contractat cu Asocierea formată din societăţile Confort SA Timişoara şi Vel Service SA Bucureşti, contractul fiind reziliat pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, începând cu data de 28 noiembrie 2014. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporţie de 21%. 

Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru biciclişti, rampe. 

Finalizarea proiectului este importantă pentru desfăşurarea fluentă şi în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe DN7. În acest moment, circulaţia peste calea ferată Arad – Bucureşti impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu o durată medie de închidere a acestora de 170 de minute în 24 de ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare, din cauza staţionării autovehiculelor la barieră. 

AGERPRES