UPDATE: Se golește barajul și se lasă „la uscat”
”În aceste momente se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere şi vole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenţie, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj. Au fost dislocate 6 motopompe de mare capacitate, fiecare având posibilitatea de evacuare de 10.000 l/min. Concomitent, un expert care a întocmit documentaţia ce a stat la baza obţinerii autorizaţiei de funcţionare a barajului vizat, împreună cu alţi specialişti ai SGA, expertizează avaria pentru stabilirea cu exactitate a riscurilor şi a metodelor de urmat pentru reducerea acestora”, anunţă IGSU.
În total, la această misiune au fost angrenate următoarele forţe şi mijloace:
– ISU Alba: 71 militari, 2 camioane cu 2 motopompe, 2 microbuze, 8 autoturisme, 2 autospeciale de interventie;
– Pentru gestionarea situaţiei, ISU Alba a alertat întregul personal operativ;
– a fost dispusă trimiterea în zona afectată a încă 4 motopompe de mare capacitate de la ISU HD, ISU MS, ISU CJ şi ISU BH;
– IJJ: 60 jandarmi cu 15 auto;
– IPJ: 16 poliţişti cu 7 auto;
În cursul dimineţii, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a ajuns la faţa locului şi a desfăşurat o şedinţă de lucru cu reprezentanţii tuturor instituţiilor şi operatorilor economici implicaţi în gestionarea acestei misiuni.
Știre inițială:
Prima pompă de mare capacitate a intrat în funcțiune, duminică la prânz, pentru evacuarea apei din lacul Tăul Mare. Reprezentanții ISU Alba spun că, într-o primă fază, se va realiza o reducere a nivelului apei.
„Parțial în prima fază, scăderea lacului cu 5 m pentru un grad de risc acceptabil în conformitate cu expertiza întocmită de personalul de specialitate. Ulterior vor fi luate măsuri în dinamică”, a transmis ISU Alba.
Motopompele de mare capacitate au fost transportate în zona barajului cu ajutorul utilajelor grele din cauza faptului că drumul este greu practicabil.
Șase motopompe care pot evacua 10.000 de litri de apă pe minut
În zonă au ajuns șase motopompe de mare capacitate, care pot evacua 10.000 de litri de apă pe minut. Două motopompe sunt de la ISU Alba, iar celelalte patru de la ISU Hunedoara, ISU Mureș, ISU Cluj și ISU Bihor.
Potrivit ISU Alba, autoritățile au fost sesizate în noaptea de sâmbătă spre duminică, prin apel la 112, de primarul comunei Roșia Montană cu privire la o avarie la golirea de fund a Barajului Lacului Piscicol Tăul Mare. Pentru protecția populației aflată în proximitatea barajului, a fost dispusă măsura evacuării preventive a localnicilor din avalul Lacului de acumulare Piscicolă Tăul Mare.
Primele imagini cu fisura de la barajul lacului piscicol Tăul Mare
Șeful DSU, Raed Arafat, a fost și el prezent la barajul de la Tăul Mare. El a ajuns la fața locului la ora 06.00 și de atunci se încearcă găsirea soluțiilor. Șeful DSU a transmis că este important ca nivelul apei să fie scăzut cu cinci metri.
El a mai spus că, după ce s-a constatat avaria ar fi trebuit evacuate 268 de persoane care locuiesc în aval, însă majoritatea au refuzat să plece, deşi li s-a explicat situaţia. De asemenea el a precizat că este aşteptat un expert pentru a decide cum se va interveni la baraj.
Directorul Societăţii de Gospodărire a Apelor, Alba Vlad Sorin, a afirmat că sunt monitorizate atât breşa apărută, cât şi nivelul lacului.
”Aşteptăm pornirea pompelor şi soluţia expertului”, a anunţat el.
Barajul datează de mai bine de 100 de ani
Vlad Sorin a precizat, conform Alba 24, că s-a format un con prin surparea galeriei de fund, care este din zidărie de piatră, barajul datând de mai bine de 100 de ani.
”Mica breşă care s-a format este în partea din aval a barajului, la circa zece metri de luciul de apă. Înspre luciul de apă nu apărut nicio fisură. Monitorizăm breşa, aceasta nu a suportat nicio modificare. Monitorizăm de asemenea nivelul lacului, care a scăzut cu circa 2 centimetri de când îl monitorizăm. Aşteptăm expertul să ne dea o soluţie tehnică. Nivelul apei în baraj este undeva la circa 60 cm sub descărcătorul de ape mari, deci barajul mai poate acumula. Mai sunt încă circa trei metri până la cota coronamentului. Volumul de apă în baraj este de 270.000 mc. La staţia meteo, în ultimele 21 de ore a plouat circa 15,2 litri/mp, precipitaţiile fiind în scădere. Aşteptăm pornirea pompelor şi soluţia expertului”, a declarat directorul SGA Alba.