Secretarul de stat Raed Arafat a spsu că nu s-a discutat acest aspect, dar totul depinde de analizele realizate de direcțiile de sănătate publică, de Institutul Național de Sănătate Publică
Ce prevede legea?
„Nu s-a discutat acest lucru, legea prevede analize făcute de direcțiile de sănătate publică, de Institutul Național de Sănătate Publică, care să fie la baza oricărei decizii. Ele (n.r. – deciziile) nu se iau nici de doctorul Arafat, nici de prim ministru numai ca să credem că e bine. Dacă sunt analize care arată că trebuie luate anumite măsuri, atunci aceste analize pot să stea la baza unor decizii și ordine”, a declarat oficialul.
Arafat a declarat că în unele zone s-ar putea aplica restricții dacă situația se va agrava.
„Este posibil. (…) Oamenii nu trebuie să se teamă de măsuri, ei trebuie să ne ajute ca să nu se ajungă în situația în care să se ia măsuri. Cum ne ajută? Respectând măsurile minime care s-au cerut, de la mască la distanțare, la spălatul pe mâini, la dezinfectare. Dacă ei ne-ar ajuta cu acest lucru și ar respecta regulile, n-am mai ajunge la momentul în care s-ar putea să trebuiască să restricționăm niște activități pe zone limitate sau să începem să avem controale mult mai intense pe respectarea regulilor, să se aplice amenzi, sancțiuni. Nu doresc acest lucru, dar trebuie să găsim o soluție”, a punctat Raed Arafat.
Ce se va întâmpla cu Vama Veche?
„De fapt, la Vama Veche se întâmplă transmiterea, dar manifestarea bolii, după câteva zile, apare la om acasă, când ajunge la el acasă”, a punctat Raed Arafat.