În anul 1981, Raed Arafat a venit în România pentru a studia Medicina și se pare că după această decizie, șeful DSU nu a mai plecat niciodată din țară.
„Am înaintat solicitarea în mai multe locuri, România a fost cea care a răspuns. Inițial pentru Politehnică, am schimbat la Medicină pentru că știam că pot”, a spus Raed Arafat.
În ceea ce privește familia acestuia, tatăl său nu era foarte încântat de decizia luată de Arafat. Indiferent de opiniile familiei, acesta continuat să își ducă visul la bun sfârșit.
„Nu era voința tatălui meu să fac Medicină, eu am mers contra voinței lui, dar a fost o intenție pe care am avut-o de când aveam 14 ani. Am insistat și asta am realizat!”, a mărturisit Arafat la Digi24.
Medicina, țelul vieții
Potrivit șefului DSU, Medicina a fost pentru el scopul vieții. Se pare însă că drumul lui Raed Arafat trebuia să fie altul. Acesta a fost acceptat în SUA, însă părinții nu i-au spus niciodată acest lucru.
„Medicina era pentru mine scopul și țelul vieții. Am avut loc la Damasc, după doi ani de stat în România am aflat că am fost acceptat și în Statele Unite, dar nu mi-au spus părinții…Eram acceptat în America și nu mi s-a zis, în ideea că o să mă întorc acasă.
Nici în America nu m-am dus, nici acasă nu m-am întors. Am rămas în România și mi-am ales altă casă”, a mai spus Arafat.