Arafat dă marea lovitură! Ce va face în plină criză. Zeci de milioane de euro sunt la mijloc SURSE

România este una dintre țările care s-au oferit gazdă a rezervelor europene, în consecință țara noastră trebuie să facă achiziții publice pentru toate statele membre. Este vorba de zeci de milioane de euro, de gestionarea cărora se va ocupa secretarul de stat Raed Arafat.

Uniunea Europeană a pus la punct, în contextul gestionării crizei provocate de coronavirus, o procedură pentru achiziționarea în comun a echipamentelor medicale necesare pentru toate statele membre.

Mai important decât Iohannis

Iar Raed Arafat va fi responsabilul acestor achiziții publice pentru toate țările UE, susține europarlamentarul USR-PLUS, Nicu Ștefănuță.

”România este una dintre țările care s-au oferit gazdă a rezervelor europene și atunci ea trebuie să facă achiziții publice pentru toate statele membre.

Este o responsabilitate foarte mare, sper ca Raed Arafat, prin departamentul pe care îl coordonează, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, să aibă timp pentru asta.”, Ștefănuță, potrivit libertatea.ro.

”Mingea e la noi în teren”

”Am stat de vorbă azi cu comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič și mi-a spus că are încredere în țara noastră.

Raed Arafat trebuie să gândească un plan de achiziții și un calendar realist pentru aceste achiziții. Mingea e la noi în teren. O dată realistă pe care o folosește Comisia Europeană este 14 aprilie”, a adăugat el.

Toate echipamentele medicale vor fi suportate din bani europeni. Cota României va crește de la 50 de milioane de euro, cât era inițial prevăzut. Noile calcule vor fi făcute chiar în aceste zile.

Secretarul de stat Raed Arafat nu a răspuns telefonic pentru a da mai multe amănunte pe acest subiect, precizează sursa citată.