Decizie de ultim moment pe care ar putea să o ia autoritățile din România. Șeful DSU și membru al CNSU, Raed Arafat, a dezvăluit că țara noastră ar putea interzice zborurile din Regatul Unit astăzi sau mâine.

România nu ar fi singura țară care ar lua o astfel de decizie. Și alte state din Uniunea Europeană au procedat deja la fel. Totul se întâmplă din cauza răspândirii rapide a infectărilor cu noua mutație de coronavirus.

Românii din Marea Britanie, blocați

Astfel, sutele de mii de români care locuiesc în Marea Britanie și ar fi vrut să ajungă în România de Sărbători ar putea să fie blocați. “Am avut o discuție și domnul prim-ministru la telefon și INSP urmează să ne dea un punct de vedere astăzi, o analiză în acest sens. Normal că urmărim situația și normal că dacă se impun măsuri, vor fi luate măsuri.

Problema nu este că crește gravitatea cazurilor, dar că crește numărul infectaților. Analiza INSP se va discuta cu Ministerul Sănătății și restul colegilor”, a precizat Raed Arafat, conform Digi24.

Secretarul de stat în MAI spune că România ar putea interzice și ea zborurile din Regatul Unit chiar astăzi sau mâine. Oficialii britanici de top din sănătate au spus că nu există dovezi că noua variantă ar provoca mai multe decese sau ar reacționa diferit la vaccinuri, însă se dovedește a fi cu până la 70% mai transmisibilă.

Sursa foto INQUAM / George Calin