ARBIO: Energia din biomasă ar putea fi subvenţionată din Fondul de Mediu

Asociaţia Română de Biomasă şi Biogaz (ARBIO) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care propune finanţarea, de la Fondul de Mediu, a sectorului producerii de energie din biomasă, după expirarea schemei de sprijin prin certificate verzi, a declarat, marţi, Ilias Papageorgiadis, preşedintele asociaţiei.

”Am depus pe 15 martie în Parlament iniţiativa legislativă privind o schemă separată pentru biomasă şi biogaz. Este vorba despre modificări propuse Legii 220/2008 (privind stimularea energiei produse din surse regenerabile – n.r.). Am pregătit o schemă care să se aplice imediat după ce sistemul de certificate verzi va expira”, a spus Papageorgiadis, citat de Agerpres. Potrivit acestuia, va fi o schemă închisă, în care doar primii 300 de MW vor primi subvenţii.

”Mergem pe principiul primul venit, primul servit. 300 de MW nu este mult, dar este un început, iar cine nu este serios va risca pe banii lui. Nu consumatorii vor plăti subvenţiile, ci poluatorii. Practic, propunem ca banii să provină din Fondul de Mediu”, a completat el. Papageorgiadis a precizat că asociaţia a propus două modele de tarife, care nu sunt fixe, ci vor fi diferite în funcţie de tehnologia folosită şi de mărimea proiectului.

”Nu propunem tarife fixe, ci să avem IRR (rata internă de rentabilitate – n.r.) care să se situeze între 8,5% şi 11,7%. Pentru o serie de proiecte propunem subvenţii mai mari. Este vorba despre producerea de energie în cogenerare de înaltă eficienţă, de arderea deşeurilor şi de utilizarea culturilor energetice”, a susţinut preşedintele ARBIO, potrivit aceleiași surse.  El a menţionat că o directivă europeană susţine că, până în 2020, 50% din deşeuri nu ar mai trebui să ajungă la groapa de gunoi.

”În prezent, la noi, 97% din deşeuri ajung la groapa de gunoi. Dacă nu ne vom conforma directivei, riscăm amenzi de 180 de milioane de euro pe an. Decât să plătim aceşti bani pentru amenzi, mai bine rezolvăm problema în ţară şi avem o energie curată. Astfel, din cei 300 de MW care ar urma să beneficieze de schema de sprijin, 125 de MW ar trebui rezervaţi pentru energia produsă prin arderea deşeurilor”, a adăugat Papageorgiadis. El a refuzat însă să precizeze care este suma totală care va merge pentru sprijinul proiectelor din energie pe biomasă, argumentând că publicarea unei astfel de informaţii ar putea dăuna procesului de adoptare a legislaţiei propuse de ARBIO.