ARC: Trebuie asigurat necesarul de porci vii pentru piaţa internă

ARC – Asociaţia Română a Cărnii – consider că măsura prin care România va putea relua exportul de porci vii în Uniunea Europeană (UE) este una foarte bună.

ARC se întreabă însă dacă avem efectivele necesare pentru a asigura şi cererea pentru piaţa internă. 

"Este o măsură (reluarea exportului de porci vii în UE, n.r.) pe care o aşteptam de foarte mult timp şi care va face ca produsele preparate din carnea provenită de la porcii din România să existe pe mesele consumatorilor din Uniunea Europeană", a declarat, marţi, directorul executiv al Asociaţiei Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase, într-o conferinţă de specialitate.

"Aici mă gândesc la cârnaţii proaspeţi, mult căutaţi de comunităţile româneşti din Italia, Spania, dar şi despre faimoşii mici. Vizavi de exportul de porci vii, spun că măsura este foarte bună, însă stau şi mă întreb dacă avem efectivele ca să asigurăm şi necesarul de carne pentru piaţa internă. Ştim foarte bine că aducem foarte multă carne din statele membre. Spun, însă, că măsura este binevenită, o aşteptam de foarte mult timp. Poate că exportul de porci vii va fi rentabil pe alte relaţii, nu neapărat în spaţiul comunitar, şi mă gândesc la China, care şi-a exprimat intenţia în acest sens", a mai spus Tănase. 

La rândul său, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta, Sorin Minea, a punctat că, la ora actuală, România importă peste 300.000 de capete de porcine, iar cât priveşte reluarea exportului de porci vii "s-ar putea să fie o afacere, dar întrebarea este: Cine va cumpăra?'. 

'La ora actuală, România importă peste 300.000 de capete de porcine. Importă pentru că genetica 'Marca România' e sublimă, dar lipseşte. Deci, noi importăm porcii pentru a ne face marfa. Cantitatea de carne de porc de pe piaţa internă este undeva la 60 – 65% şi sunt un om darnic… Eu spun că este sub 60%… Carnea asta se duce proaspătă, în general, pe piaţă. Pentru mezeluri, se cumpără carne din afară. S-ar putea ca exportul de porci vii să fie o afacere, dar întrebarea mea banală este: Cine va cumpăra? Pentru că să trimitem porci maturi de aici până în Germania, personal mă îndoiesc profund, fiindcă preţul va creşte. Poate facem un schimb cu Ungaria sau cu Bulgaria, pentru că altceva nu avem ce să facem (…) Nu ştiu dacă exportul de animale vii va fi rentabil. Personal, nu cred, dar dă bine…', a menţionat Minea. 

În ceea ce priveşte pesta porcină, reprezentantul Romalimenta a menţionat că România este liberă de acest flagel, iar pe plan naţional, atunci când se vorbeşte despre creşterea porcilor, probleme majore sunt cu târgurile sau pieţele în care se vând porci vii şi cu păşunatul animalelor. 

'Teoretic, la ora actuală, Comunitatea Europeană este liberă de pestă porcină. România este liberă de pestă porcină. Interzicerea transportului de porc viu între ţările comunitare a fost, dintotdeauna, un abuz. Atât timp cât ţin sub control şi nu fac vaccinare, nu înţeleg de ce s-ar lua acea măsură. În Germania, de exemplu, există pestă şi a existat dintotdeauna şi tot a făcut exporturi, la fel şi în Lituania. România a făcut o greşeală acum mulţi ani când a reluat vaccinarea. La ora actuală, pesta porcină este o marotă. Să ne ferească Dumnezeu de cea africană! În rest, România are o singură problemă când ne referim la creşterea porcului: târgurile şi pieţele, respectiv păşunatul animalelor vii. Cu toate acestea, nu avem nicio problemă cu pesta porcină, repet', a spus reprezentantul Romalimenta. 

La jumătatea lunii septembrie, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, anunţa că România va putea exporta porci vii în Uniunea Europeană începând din octombrie 2016, trecerea ţării în anexa I a Deciziei europene fiind votată pe 14 septembrie 2016 în unanimitate în Comitetul Permanent Veterinar al Comisiei Europene, fără a fi cerute garanţii suplimentare. 

"Obţinerea acestui acord din partea Comisiei Europene permite României după o perioadă istorică recâştigarea dreptului de a face export cu porci vii şi cu carne de porc, nu doar în spaţiul comunitar, ci şi în ţări terţe. Eforturile comune ale Reprezentanţei României la Bruxelles şi cele ale Ministerului Agriculturii şi ANSVSA (Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – n.r.) au dat în sfârşit roade. Decizia se va aplica din momentul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv în cel mult 15 zile de la aprobare. Deblocarea exportului de porci vii în spaţiul comunitar prin trecerea ţării în anexa I a Deciziei europene va oferi producătorilor români posibilitatea de a intra şi pe alte pieţe din afara Uniunii Europene", a spus Irimescu. 

Crescătorii de porci din România au solicitat, în repetate rânduri, deblocarea comerţului cu porcii vii către Uniunea Europeană în condiţiile în care ţara noastră este teritoriu liber de pestă porcină clasică de peste opt ani, iar aceştia se află într-o situaţie dificilă din cauza crizei generale a sectorului european al cărnii de porc determinat de embargoul rusesc la importurile de carne de porc din Europa. Numai în ultimul an pierderile au fost estimate la peste 40 de milioane de euro. 

Livrările de carne şi produse procesate din carne de porc provenind de la firme româneşti au fost interzise pe piaţa Uniunii Europene din anul 2003, întrucât România folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. 

În anul 2007, Comisia Europeană a decis să prelungească, până la 31 decembrie 2009, interdicţia impusă firmelor româneşti privind livrările de carne de porc, considerând că pesta porcină nu este încă ţinută sub control. În decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătate Animală a aprobat includerea României în anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unităţilor de procesare a cărnii de porc din România să iasă pe piaţa comunitară cu produse din carne provenită din zonele europene oficial libere de pesta porcină clasică. Ulterior, România a solicitat Comisiei Europene, la cererea producătorilor români, includerea în anexa II a Deciziei 2008/855. Obţinerea acestei decizii a permis şi comerţul cu carne şi produse din carne de porc produse în România, deschizând producătorilor români perspective favorabile pentru a-şi comercializa produsele pe piaţa europeană. 

În România, ultimele focare de pestă porcină din România au fost înregistrate în 2007, în judeţul Timiş, la fermele companiei Smithfield, unde au fost sacrificaţi peste 50.000 de porci. 

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România avea la finele lunii mai a acestui an aproximativ 4,66 milioane de porci, în scădere cu 1,8% faţă de aceeaşi dată a anului trecut. Înainte de 1989, în România erau crescuţi aproape 15 milioane de porci. 

Consumul anual în România se ridică la circa 11 milioane de porci, acesta fiind asigurat în proporţie de 50% din importuri. 

AGERPRES