Aceste investiţii au avut ca efect şi scăderea consumurilor specifice, pe tot lanţul de producţie. Altfel, compania a lansat recent proiectul ENERGIZE, pentru creşterea eficienţei energetice şi reducerea costurilor cu acest tip de resurse. „Ne concentrăm pe obţinerea unui tratament corect în ceea ce priveşte suprataxarea resurselor energetice”, a declarat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.
Proiectul ENERGIZE are ca scop reducerea consumului specific de energie cu 15%, în următorii cinci ani. Primul pas al acestui proiect, deja finalizat în proporţie de 90%, este analizarea nivelului actual al consumurilor de electricitate, combustibili, abur, apă, azot, argon şi alte resurse valoroase. A doua etapă are ca scop identificarea soluţiilor de creştere a eficienţei utilizării energiei.
Proiectul ENERGIZE vizează, de asemenea, şi creşterea conştientizării angajaţilor cu privire la utilizarea eficientă a resurselor energetice. ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră integrată din lume, prezentă în peste 60 de ţări.
ArcelorMittal Galaţi, investiții de aproape 800 mil. euro în zece ani
15 iulie 2013, 10:55
Ultima modificare în 15 iulie 2013, 13:55
ArcelorMittal Galaţi, prezentă pe piața de siderurgie, a investit, în ultimii zece ani, aproape 800 de milioane de euro pentru modernizări tehnologice ale unităţilor de producţie şi pentru înlocuirea echipamentelor învechite, potrivit datelor companiei.
Etichete: arcelormittal galati
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook