ArcelorMittal Galați, pe lista de vânzare

Pachetul de separare propus de compania ArcelorMittal, în cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziția unității Ilva (Italia), cuprinde și ArcelorMittal Galați. De altfel, la finele lunii martie, au apărut zvonuri despre faptul că ArcelorMittal ar putea vinde combinatul siderurgic din Galaţi.

”Compania ArcelorMittal a anunțat că, în cadrul analizei curente a Comisiei Europene privind achiziția unității Ilva (Italia), a înaintat o propunere de pachet de separare care să răspundă preocupărilor pe care Comisia le-a ridicat în timpul verificărilor”,  potrivit unui comunicat de presă. Pachetul de separare propus include următoarele active: ArcelorMittal Piombino (singura linie de zincare din Italia), ArcelorMittal Galați (România), ArcelorMittal Skopje (Macedonia), ArcelorMittal Ostrava (Republica Cehă), ArcelorMittal Dudelange (Luxemburg), Liniile de zincare nr. 4 și 5 de la Flemalle; decaparea, linile de laminare la rece și ambalaje metalice acoperite din Tilleur (toate acestea din Liège, Belgia). 

Propunerea de a vinde aceste active rămâne ca subiect al analizei finale și aprobării Comisiei Europene dar și al concluziilor informărilor și proceselor de consultare cu Comitetele de Întreprindere locale și cel la nivel european. ”Orice vânzare va fi condiționată de finalizarea achiziției Ilva de către ArcelorMittal. Se așteaptă ca, în acest caz, o decizie finală a Comisiei Europene să fie luată până pe 23 mai 2018”, reiese din comunicat.