Actualul sistem – care nu este aliniat celor din alte state membre ale Uniunii Europene – nu ia în considerare impactul asupra principalilor consumatori de energie şi i-ar putea împinge pe aceştia dincolo de limita sustenabilităţii”, susține ArcelorMittal Galaţi.
”Suntem susţinătorii energiei regenerabile, însă aceste proiecte nu au o contribuţie proprie similară cu cea pe care o au marii consumatori de electricitate prin schemele suport. Aceşti producători de energie regenerabilă nu sunt suficient de competitivi pentru a se susţine exclusiv din veniturile avute pe bursa de electricitate. În plus, nivelul necesar de investiţii, precum şi perioada limitată de funcţionare (o treime dintr-un an) obligă ţările să implementeze mecanisme de sprijin care să le asigure rentabilitatea”, spun reprezentanții producătorului de oțel.
În România, o centrală eoliană primeşte două certificate verzi (în valoare de 2 x 58 EUR) pentru fiecare MWh generat. Pe lângă aceasta, mai încasează şi preţul de vânzare a energiei electrice, care este de circa 40 euro/MWh pe piaţa spot. Schemele de suport sunt finanţate în principal de marii producători industriali din România, dar şi de alţi consumatori, care sunt, acum, puternic afectaţi de acest tip de sprijin, potrivit unui comunicat al ArcelorMittal.
”O asemenea schemă suport nu este sustenabilă şi ameninţă continuitatea activităţii industriale în România. În plus, din cauză că producţia de energie regenerabilă este dependentă de factori externi (vânt, soare), este nevoie de surse suplimentare, de rezervă, pentru a garanta furnizarea sigură şi continuă de electricitate la nivelul întregii ţări. Este necesară o evaluare a investiţiilor şi a costurilor suplimentare asociate cu timpul redus de operare al acestora”, mai susțin reprezentanții companiei.