ArcelorMittal nu renunţă la investiţia de un miliard de dolari în Mexic

ArcelorMittal nu şi-a schimbat planul de a investi un miliard de dolari într-o nouă linie de producţie în Mexic, în pofida incertitudinilor privind Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA), a informat un purtător de cuvânt al celui mai mare producător de oţel din lume, potrivit Reuters.

Din septembrie, când ArcelorMittal a anunţat investiţia sa, discuţiile iniţiate de preşedintele Donald Trump pentru renegocierea NAFTA s-au împotmolit iar oficialul SUA a provocat îngrijorări joi privind un război comercial, prezentând planul de impunere unor tarife de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat. 

Asociaţia oţelului din Mexic a ameninţat că va solicita imediat introducerea unor tarife echivalente la importurile de oţel din SUA, dacă Trump adoptă săptămâna viitoare decizia privind tarifele. 

Un purtător de cuvânt al subsidiarei ArcelorMittal din Mexic a explicat că 80% din oţelul produs aici de companie este destinat pieţei locale, restul de 20% fiind exportat în SUA, Canada şi alte pieţe. 

"În acest context, vom continua să lucrăm în acelaşi mod", a afirmat Ricardo Bussey, directorul ArcelorMittal Mexic, adăugând că investiţia este programată în următorii trei ani. 

Va fi construit un nou furnal pentru platbande laminate la cald, care va permite majorarea producţiei la 2,5 milioane de tone, anunţase în septembrie ArcelorMittal. 

În prezent, ArcelorMittal operează şase facilităţi în trei porturi din Mexic. 

Statul este o platformă cheie de producţie pentru companie. În primul semestru din 2017, ArcelorMittal a produs aproape 12 miliarde de tone de oţel în America de Nord, şi a efectuat livrări de aproximativ 11 miliarde de dolari din regiune. 

Vineri, reprezentanţii ArcelorMittal au informat că evaluează potenţialul impact global al planificatelor tarife la importurile de oţel anunţate de SUA dar au precizat că guvernele au dreptul să aibă o abordare dură în privinţa practicilor comerciale incorecte. 

Acţiunile ArcelorMittal au scăzut vineri cu aproape 5%, în timp ce titlurile producătorilor auto înregistrau declinuri semnificative, pe fondul temerilor că tarifele SUA vor creşte costurile cu materiile prime folosite la fabricarea maşinilor. 

Recent, ArcelorMittal, cu sediul în Luxemburg, a anunţat cel mai ridicat profit anual din 2011, în urma majorării consumului global de oţel. 

În anul 2017, ArcelorMittal a realizat un profit net de 4,568 miliarde de dolari, dublu faţă de 1,779 miliarde de dolari în 2016, la o cifră de afaceri de 68,6 miliarde de dolari, faţă de 56,8 miliarde de dolari în 2016. 

Grupul ArcelorMittal a informat că în acest an va avea nevoie de mai multe lichidităţi pentru a finanţa o serie de proiecte, precum preluarea combinatului siderurgic Milva din Italia şi reducerea datoriilor până la şase miliarde de dolari de la 10,1 miliarde de dolari la finele lui 2017. 

ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică şi minieră din lume, prezentă în peste 60 de ţări, în 19 dintre acestea având unităţi proprii de producţie. În România, ArcelorMittal deţine unităţi de producţie la Galaţi, Iaşi, Roman şi Hunedoara. (Sursa: Agerpres)