Scenariul schițat din noiembrie 2020, privind Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, se confirmă pas cu pas. Este vorba despre stadionul reconstruit ca arenă de antrenament pentru Campionatul European de fotbal (EURO 2020).
Arcul frânt și triumful cinismului. Se confirmă pas cu pas scenariul pe care îl schițam într-un articol din noiembrie 2020, privind Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”, reconstruit ca arenă de antrenament pentru Campionatul European de fotbal (EURO 2020), scrie Robert Adam, conform pressone.ro
După finalizarea lucrărilor, în 4 decembrie 2020 – ultima zi de campanie electorală – a fost organizată rapid o inaugurare care să închidă gura cârtitorilor. Premierul de atunci, noul primar al Bucureștiului, plus un hectar de alți miniștri și varii șefi de pe la diverse autorități au ținut discursuri în care s-au felicitat unii pe alții că au cheltuit 37 de milioane de euro pentru noua casă a rugbyului, cum întărea Ludovic Orban.
Arcul frânt și triumful cinismului
Două luni mai târziu, lumea rugbyului românesc ajunge la vorba fostului președinte francez Jacques Chirac, mare iubitor al balonului oval de altfel: promisiunile nu îi angajează decât pe cei care le cred.
Noul ministru al Tineretului și Sportului (MTS), campionul paralimpic la ciclism Eduard Novak, desemnat de UDMR, nu mai vrea să înapoieze stadionul și complexul aferent (cu un centru extrem de modern de refacere și hotel) către Federația Română de Rugby (FRR). De ce ar trebui să facă asta, am explicat pe larg în materialul precedent, nu mai revin asupra detaliilor juridico-administrative.
Novak, jurist de profesie, nu mai recunoaște actele semnate de predecesorii săi. Ministrul își ascunde refuzul după argumente circumstanțiale, care țin de proprietatea statului asupra terenului și de amploarea investiției, pe care FRR nu ar putea să o gestioneze.
Terenul de la Șosea, cum a fost cunoscut stadionul Arcul de Triumf, este casa rugbyului românesc de la 1913, leagănul său istoric.
Cum a ajuns în proprietatea statului
Și totuși, cum a ajuns el în proprietatea statului? În iunie 1913, pe baza deciziei Consiliului Comunal al Capitalei, primarul Gheorghe Grigore Cantacuzino punea la dispoziția Federației Societăților Sportive din România (FSSR, o uniune a viitoarelor federații de mai târziu) cele 25 de hectare, contra simbolicei chirii de un leu pe lună, pe termen nelimitat (pe durata existenței FSSR, mai exact). Primul meci de rugby se desfășoară acolo în martie 1914.
Ce cataclism s-a putut produce pentru a deturna donația perpetuă din 1913? Totalitarismul! În februarie 1938, Carol al II-lea dă o lovitură de stat, interzice partidele, abolește constituția și instaurează dictatura regală. Este actul de deces al firavei democrații românești pentru mai bine de o jumătate de secol.
Uniunea Federațiilor Sportive din România (fosta FSSR, căci din 1930 federațiile dobândiseră personalitate juridică) era deja în subordinea Strajei Țării. Această organizație de tineret pe model fascist italian și nazist german fusese creată de monarh pentru a combate tot mai populara Gardă de Fier.
Temeiul legal al proprietății statului român
În 26 noiembrie 1938, Municipiul București donează tot „de veci și irevocabil” terenul de la Șosea Strajei Țării. Cum UFSR era în subordinea Strajei, părea doar o schimbare de pălărie care nu afecta cu nimic destinația bazei.
Doar că regele abdică în 1940, iar la putere vin generalul Antonescu și Garda de Fier. Straja Țării este desființată imediat. După ce Antonescu se descotorosește de legionari în ianuarie 1941, în martie guvernul său dă Decretul-Lege nr. 499, prin care toate bunurile defunctei organizații sunt trecute în patrimoniul statului. O cronologie a terenului, care a figurat în dosarul pentru obținerea autorizației de construire a stadionului, este anexată. De atunci, al statului a rămas!
Așadar, temeiul legal al proprietății statului român, de care se prevalează în 2021 ministrul României democratice Eduard Novak, este un decret spoliator emis de regimul criminal al lui Ion Antonescu, responsabil de Holocaust, de deportarea romilor în Transnistria și de alte crime și orori.
Marea păcăleală cu stadionul
Cunoscut ca sportiv, proaspătul politician Eduard Novak are și talente reale de iluzionist. De săptămâni întregi, el vinde opiniei publice niște baliverne despre interesul public pe care chipurile l-ar proteja, dar escamotează cu grijă orice răspunsuri întrebările precise pe care PressOne i le-a adresat.
A moștenit transparența, ca și toată echipa de consilieri personali, de la predecesorul său Ionuț Stroe (PNL). Pinocchio nesocotește acte semnate de predecesorii săi în numele statului român, dar se burzuluiește la fanii rugbyului, care deja protestează în fiecare duminică la arenă, că nu îl cred pe cuvânt și că totul va fi cum nu se poate mai bine pentru sportul cu balonul oval.
Realitatea: FRR obținuse în 2002, prin Hotărâre de Guvern, folosința gratuită a bazei de patru hectare pe 49 de ani, până în 2051. Din 1991, locul fusese administrat de MTS, prin Complexul Sportiv Național București, exact soluția pe care ministerul o preconizează și acum.
Cum arăta terenul de la Șosea atunci, în competenta gestiune a MTS? Ca un tăpșan, fără vestiare, un maidan în cea mai scumpă zonă a capitalei.
În anii următori, cu o finanțare de 600.000 de lire sterline din partea World Rugby (WR), forul internațional de profil, și cu alte sponsorizări sau resurse proprii, între 2004-2007, FRR construiește un Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”.
FRR a construit din resurse majoritar extrabugetare un stadion
„World Rugby a fost cofinanțator la construirea tribunei, a instalației de nocturnă, la construirea și dotarea sălii de forță, a sălii de conferințe, la construirea sediului administrativ al federației. Fără sprijinul lor și încrederea pe care ne-au arătat-o, multe din lucrurile pe care le-am realizat nu ar fi fost posibile.
Turneele pe care le-am organizat sub egida World Rugby, amintesc aici de IRB Nations Cup, devenit apoi World Rugby Nations Cup, pe care l-am găzduit timp de 10 ani sau World Rugby Trophy U20, le-am primit ca organizare tocmai pentru că am ajuns să avem niște condiții decente, să creăm un anumit standard, iar forul internațional a apreciat felul cum am reușit să gestionăm puținele resurse pe care le avem”, ne spune Alin Petrache, președintele FRR.
Prin urmare, FRR a construit din resurse majoritar extrabugetare un stadion, pe care s-au desfășurat numeroase competiții. În 27 noiembrie 2010, peste 6000 de spectatori împingeau acolo Stejarii spre victorie și calificare la Cupa Mondială 2011, după 39-12 în returul barajului contra Uruguayului.
FRR l-a demolat, în 2018, tot pe cont propriu, sub promisiunea statului român, în speță a MTS, că îi va construi, ca în balada Meșterului Manole, altă arenă – „mult mai luminoasă / Și mult mai frumoasă”. În mitologia, ca și în politica românească, statul este cel mai mare țepar. Vodă îi lăsa pe meșteri fără schele, moarte sigură. MTS vrea să tragă clapa rugbyului, cu același efect letal.
Ar putea World Rugby să ceară banii înapoi?
Ar putea World Rugby să ceară banii înapoi, dacă statul privează FRR de stadionul la a cărui construire forul de la Dublin contribuise generos?
„Să fiu sincer, nu m-am gândit până acum dacă există un risc ca World Rugby să ceară rambursarea sumei acordate pentru modernizarea vechiului stadion sau a unei părți din ea.
Eu am convingerea că doar la noi, în România, există aceste situații în care vorbim una și facem alta, în care documentele oficiale semnate, asumate, nu au nicio valoare, în care fiecare interpretează legile după cum dorește și după situația de moment.
Refuz să mă gândesc că această naționalizare a stadionului, pe care MTS dorește să o facă, va avea loc până la urmă. Noi vom lupta până la capăt pentru dreptatea noastră”, răspunde Petrache.
Dinspre MTS, tăcere la întrebarea noastră dacă a bugetat o eventuală rambursare către WR (și la altele).
Pe lângă contribuția federației internaționale, investiția totală a FRR cu construcția și demolarea vechiului stadion s-ar ridica la aproximativ 2,5 milioane de euro. O casă de avocatură specializată în litigii cu statul, consultată de autorul acestui articol, estimează șansele FRR (care nu este însă unica posibilă reclamantă) de câștig într-un eventual proces la 90%.