Cel puțin 24 de persoane și-au pierdut viața în incendiile necontrolate de vegetație, care au făcut ravagii în noaptea de luni spre marți în împrejurimile Atenei. Autoritățile elene au solicitat asistența partenerilor europeni în lupta cu flăcările.
Peste 150 de persoane au fost rănite, multe dintre acestea fiind în stare critică, precizează agenţia DPA.
Pescari, personal din cadrul Pazei de Coastă şi turişti au intervenit cu ambarcaţiuni pentru a salva peste 700 de persoane aflate pe mai multe plaje şi zone de coastă unde s-au refugiat din calea flăcărilor, a relatat ERT.
Majoritatea focarelor de incendiu au fost controlate în timpul nopţii după ce intensitatea vântului a scăzut, precizează DPA.
Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Dimitris Tzanakopoulos, a anunţat în cursul nopţii că majoritatea victimelor au fost prinse în capcană de flăcări în sectorul localităţii balneare Mati, aflată la 40 km nord-est de Atena, la domiciliu sau în maşină.
Premierul grec Alexis Tsipras şi-a scurtat o vizită în Bosnia-Herţegovina pentru a reveni de urgenţă în Grecia. El a sugerat că unele incendii ar fi fost declanşate de piromani.
Tsipras a dispus mobilizarea unui număr suplimentar de salvatori şi de pompieri de la departamentele şi serviciile de urgenţă din regiunile vecine şi a cerut asistenţă din partea armatei, potrivit postului de radio de stat grec.
Atena a activat şi mecanismul european de protecţie civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru şi Spania şi-au oferit deja ajutorul, susţine Yannis Kapakis, secretarul general al Protecţiei civile din Grecia.
Înainte de căderea nopţii, televiziunile au difuzat imagini cu locuitori care încercau să fugă cu maşinile şi cu numeroase imobile afectate de flăcări.
„Dacă nu aş fi plecat, aş fi ars”, a spus Maria, o pensionară de 67 de ani care locuieşte la Mati, contactată telefonic de AFP. Pentru că nu a mai avut timp, ea a trebuit să-şi abandoneze cei doi câini pentru a se refugia într-o localitate apropiată.
Incendiile s-au declanşat în contextul unui val de căldură care s-au abătut asupra ţării, cu temperaturi de până la 40 de grade Celsius. Potrivit serviciilor meteorologice, condiţiile ar urma să rămână dificile marţi, potrivit Agerpres.
Ambasada României la Atena are în atenţie evenimentele legate de incendiile produse în Grecia şi încearcă să afle dacă sunt români printre persoanele afectate, până în prezent nefiind înregistrate solicitări de asistenţă consulară, a precizat Ministerul Afacerilor Externe (MAE), conform Agerpres.
‘Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Până în prezent, la nivelul ambasadei nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară”, a arătat MAE.
Misiunea diplomatică este în permanent contact cu celula de criză activată la nivelul MAE elen.
Ministerul reaminteşte că românii afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Republica Elenă: +30 210 6728879, +30 210 6744544, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +30 697 8996222.
Ambasada României la Atena monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, mai precizează MAE.
Bilanţul persoanelor decedate în urma incendiilor de pădure din împrejurimile Atenei a urcat la 50 după ce au fost descoperite alte 26 de cadavre, au anunţat autorităţile, citate de agenţia DPA.