Pompierii acţionează vineri, 8 noiembrie, pentru stingerea mai multor focare de incendiu manifestate la fond forestier, litieră şi vegetaţie uscată pe raza a trei localităţi din judeţul Mehedinţi. Focul a izbucnit în urmă cu cinci zile, potrivit autorităților.
Pompierii acţionează pentru stingerea mai multor focare de incendiu
Incendiile au loc în raza localităţilor Sviniţa (zona Eibenthal), Iloviţa (zona Moiseşti) şi Cireşu (zona Negruşa). Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi a oferit mai multe informații într-un comunicat.
Potrivit documentului, astăzi intervin peste 50 de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două microbuze, un ATV, saci stingători, atomizoare şi unelte genistice pentru limitarea şi stingerea acestor incendii izbucnite acum cinci zile.
Autoritățile oferă și mai multe asigurări. În momentul de față, focarele sunt izolate, fără risc de propagare la gospodăriile cetăţenilor.
„Şi astăzi, intervin peste 50 de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două microbuze, un ATV, saci stingători, atomizoare şi unelte genistice pentru limitarea şi stingerea acestor incendii izbucnite acum cinci zile.
În aceste momente, focarele sunt izolate, fără risc de propagare la gospodăriile cetăţenilor”, este scris în comunicat.
Un elicopter Black Hawk a efectuat 21 de aruncări asupra focarelor izbucnite în zona Eibenthal
În sprijinul pompierilor, un elicopter Black Hawk, echipat cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, a efectuat, joi, mai multe zboruri.
Astfel, au fost realizate 21 de aruncări asupra focarelor izbucnite în zona Eibenthal.
Autoritățile subliniază în comunicat că intervențiile sunt dificile, deoarece flăcările se manifestă în zone abrupte, greu accesibile pentru echipaje.
Mai mult, focul riscă să se extindă cu repeziciune din cauza uscăciunii şi a curenţilor de aer care întreţin arderea.
Pompierii din zonă depun eforturi considerabile în această perioadă
În acest context, pompierii din zonă depun eforturi considerabile în această perioadă. Aceștia parcurg ore întregi pe jos, pentru a limita efectele incendiilor de vegetaţie uscată şi fond forestier.
Autoritățile subliniază că mobilizarea rapidă a efectivelor libere este esenţială în gestionarea acestor situaţii.
„Intervenţiile sunt dificile, deoarece flăcările se manifestă în zone abrupte, greu accesibile pentru echipaje şi focul riscă să se extindă cu repeziciune din cauza uscăciunii şi a curenţilor de aer care întreţin arderea.
Pompierii mehedinţeni depun eforturi considerabile în această perioadă, parcurgând ore întregi pe jos, pentru a limita efectele incendiilor de vegetaţie uscată şi fond forestier. Mobilizarea rapidă a efectivelor libere este esenţială în gestionarea acestor situaţii, pompierii reuşind să diminueze semnificativ pericolul pentru comunităţi”, este scris în comunicat.
Potrivit autorităților, până în ziua de joi au fost afectate peste 680 de hectare de litieră şi vegetaţie uscată.