Rusia este în stare de șoc. Vin detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov. Cea mai recentă postare de pe canalul său de Telegram arată că fostul președinte se confruntă cu probleme grave de sănătate.
Menționăm faptul că Mihail Gorbaciov, în vârstă de 91 de ani, a fost diagnosticat cu diabet. Totodată, acesta mai are și probleme cu rinichii, fiind supus dializei.
Și economistul Ruslan Grinberg a confirmat gravitatea situației. Acesta l-a vizitat pe Gorbaciov în spital și a declarat că într-adevăr, starea de sănătate a fostului președinte se degradează de la un moment la altul.
Mihail Gorbaciov este în stare gravă
La rândul său, zilele trecute, purtătorul de cuvânt al Fundației Gorbaciov, Vladimir Poliakov, a prezentat câteva detalii sumbre despre starea acestuia. Potrivit acestuia, Gorbaciov a fost supus unui tratament dur pe o perioadă de ani de zile, din cauza unor probleme renale, inclusiv dializă.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt nu a precizat cât de gravă este starea de sănătate a acestuia. Amintim faptul că soția fostului președinte și totodată fosta primă doamnă sovietică, Raisa, a murit în anul 1999.
Numele lui Mihail Gorbaciov este unul extrem de cunoscut în istorie. El a fost cel care a introdus reforma sistemului comunist prin cei doi termeni cunoscuți la nivel global „perestroika” și „glasnost”. Ulterior însă, în 1991, Uniunea Sovietică a fost dizolvată.
Rusia este în doliu. Un alt oficial URSS s-a stins din viață
Veștile privind degradarea stării de sănătate a lui Mihai Gorbaciov vin chiar în momentul în care Vladimir Putin operează războiul din Ucraina și este acuzat de critici că ar avea ca scop reconstrucția URSS prin invazia declanșată în urmă cu mai bine de patru luni de zile.
Totodată, anunțul referitor la Gorbaciov vine după ce săptămâna trecută, un alt înalt oficial rus care a confirmat dizolvarea Uniunii Sovietice în decembrie 1991, a murit subit la vârsta de 76 de ani, în Azerbaidjan. Este vorba despre Gennady Burbulis.
De asemenea, luna trecută, ucraineanul Leonid Kravchuk în vârstă de 88 de ani și liderul Belarus, Stanislav Shushkevici, în vârstă de 87 de ani, alți doi lideri care au semnat certificatul de deces al URSS, s-au stins din viață.