Arendaşii care preiau un teren agricol pentru 50 ani ar putea beneficia de o primă de la stat

Ministrul Agriculturii vrea să schimbe legislaţia privind arenda pentru a stimula arendarea pe o perioadă lungă, de 50 ani, şi să dea arendaşului un drept de preempţiune la cumpărarea terenului.

“La nivel european se doreşte o mai mare comasare a terenurilor şi se dicută acum despre stimularea celor care arendează terenurile pe o perioadă mai lungă de timp. În acest fel, se va acorda, cel mai probabil, o primă pentru cei care încheie contracte de arendă pe termen lung”, a spus ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Astfel, în problema comasării terenurilor ministerul are în pregătire un pachet de măsuri pe care ministrul l-a promovat atât la întâlniri bilaterale, cât şi în cadrul Consiliului de miniştri, de la Bruxelles.
O primă măsură ar fi cea referitoare la acordarea primei de arendare, care să fie legată de perioada de arendare, perioadă ce ar trebui stabilită la 49 ani sau 50 de ani, pentru că aceste construcţii sau investiţii în programe mari de agricultură să fie realizate “fără teamă”.
Tot în acest caz, potrivit ministrului, ar trebui elaborată o lege a pieţei funciare în care să se introducă dreptul de preempţiune condiţionat pentru arendaşi “pentru a clarifica modul cum poţi vinde şi să-i deschizi calea pentru cumpărarea terenului dacă proprietarul poate să-l vândă”, tot cu acest scop de întărire a exploataţiilor agricole.
“Asta este şi o cale de a transfera terenurile către generaţiile tinere. Noi avem aproape 2,4 milioane de hectare cuprinse în ferme ale căror fermieri sunt de peste 60-70 de ani. 1,2 milioane de hectare sunt la fermieri de peste 70 de ani. Vă daţi seama că unii dintre ei nu mai au capacitatea şi nici dreptul de a participa la unele programe de cofinanţare europeană din cauza vârstei”, a subliniat Valeriu Tabără.