Peste o treime din românii care au achiziţionat în acest an un autoturism nou au ales culoarea argintie sau gri. Mai nou însă, albul şi negrul apar cu o frecvenţă crescândă în opţiunile clienţilor. Alegerea culorii a fost întotdeauna o temă principală de discuţie atunci când românii au luat decizia de a cumpăra un autoturism. Mai ales dacă este vorba despre un automobil nou, pentru că majoritatea amatorilor de vehicule de ocazie sunt mai curând interesaţi de preţ şi de
Peste o treime din românii care au achiziţionat în acest an un autoturism nou au ales culoarea argintie sau gri. Mai nou însă, albul şi negrul apar cu o frecvenţă crescândă în opţiunile clienţilor.
Alegerea culorii a fost întotdeauna o temă principală de discuţie atunci când românii au luat decizia de a cumpăra un autoturism. Mai ales dacă este vorba despre un automobil nou, pentru că majoritatea amatorilor de vehicule de ocazie sunt mai curând interesaţi de preţ şi de starea tehnică.
De ani buni, şoselele şi parcările din România au devenit tot mai gri, iar această stare de fapt pare să se prelungească şi în 2009. Conform datelor furnizate revistei Capital de Registrul Auto Român, în acest an au fost înmatriculate aproape 80.000 de autoturisme noi şi second-hand de culoare gri sau argintie. Motivul este lesne de înţeles, mai ales dacă ne referim la piaţa maşinilor de ocazie. Majoritatea şoferilor se tem de o depreciere rapidă şi majoră a preţului maşinii cauzată de micile zgârieturi, ciupituri sau pete apărute pe vopsea, iar culoarea gri ascunde cel mai bine aceste probleme sau se poate retuşa fără a lăsa urme vizibile. Şi pentru cumpărătorii de maşini noi prima grijă este păstrarea pentru cât mai mult timp a aspectului exterior al vehiculului.
Termenul de livrare bate culoarea
Conform importatorilor români, în ciuda preferinţei manifestate pentru maşinile gri, tot mai mulţi clienţi sunt gata să renunţe la culoarea dorită, dacă asta îi apropie de momentul livrării maşinii. „Comportamentul clienţilor s-a schimbat faţă de 2008. Acum, ei sunt dispuşi să facă mari compromisuri în privinţa culorii preferate, dacă preţul este avantajos şi, foarte important, dacă maşina este disponibilă pe stoc“, consideră Dragoş Grapinoiu, marketing manager la Mazda.
La clasele mici, maşini viu colorate
Preferinţele în materie de culoare diferă şi în funcţie de clasa din care face parte vehiculul. Astfel, în segmentul maşinilor de oraş, culorile vii sunt mult mai prezente, în detrimentul griului sau negrului. La clasa medie, griul, albastrul şi roşul par să rămână principalele alegeri, dar se manifestă o tendinţă tot mai clară către alb sau negru. Clasele superioare sunt dominate de negru, argintiu şi, mai nou, alb.
E de ocazie, deci e gri-argintie
Culoarea gri este, de departe, cea mai căutată (26%) în cazul cumpărătorilor de vehicule second-hand. Albastrul în diferite nuanţe se află pe poziţia a doua în top (22%), iar roşul şi negrul împart poziţia a treia în clasamentul din acest an, cu procente egale (15%).
Interesant este faptul că importatorii români par tentaţi să considere culoarea drept un factor neglijabil în ecuaţia deciziei de cumpărare, convinşi fiind că, de regulă, românii sunt dispuşi să renunţe la culoarea preferată dacă maşina dorită nu se află pe stoc. Aşa se face că au existat mărci care nu ne-au putut furniza o statistică clară şi actualizată în privinţa culorilor preferate de automobilişti.
Maşini noi, culori vechi
De ani buni, cei care achiziţionează maşini noi preferă culoarea gri, mizând pe rezistenţa acesteia la praf şi mici zgârieturi. Albastrul, roşul şi albul sunt, în ordine, următoarele culori alese de clienţi