Arhiepiscopul Tomisului, reacție după incendiu: Nu a fost rănit niciun om, aceasta este important

Sursă: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a avut o reacție în urma incendiului de sâmbătă seara de la Palatul Arhiepiscopal. Acesta a spus că au fost distruse numai bunuri materiale şi că este important că nu a fost rănită nicio persoană.

Se pare că atunci când incendiul a izbucnit la Palatul Arhiepiscopal, ÎPS Teodosie se afla în catedrală şi nu şi-a întrerupt slujba.

“Aseară a fost un accident, nu ştim de unde a pornit. Presupun de la un scurtcircuit, că se întrebau unii pe alţii părinţii. Au ieşit cu ce au avut pe ei. Dumnezeu a făcut ca nimeni să nu fie rănit, să nu fie suferinţă, sperăm că cele materiale le vom reface cât de curând. Eu eram în catedrală, nu mi-am întrerupt slujba, am făcut acatistele, moliftele şi ne-am rugat ca să se limiteze focul şi iată s-a oprit focul şi vom reface ceea ce s-a pierdut. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că cele materiale se pot recupera, dacă cineva ar fi fost rănit sau ar fi murit, atunci ar fi fost mare durere şi tristeţe. Suntem bucuroşi că Dumnezeu ne-a dat un semn să avem mai multă grijă şi să fim atenţi la toate cele pe care le avem în chivernisirea noastră”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.

Pompierii au anunţat că incendiul a fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

Înalt Prea Sfinţitul Teodosie nu știe care a fost cauza incendiului: “Cine ştie? Asta e o presupunere, că nu-i nicio dată”.

“În timp ce mă rugam ştiam că Dumnezeu îi ocroteşte. Nu m-am gândit la pericol, m-am gândit numai la bine. Dumneavoastră vreţi să anticipaţi un rău care deja a trecut. Nu mai vorbim de rău. Ce să umblăm cu presupuneri. A ars ce a ars material, nu a fost rănit niciun om, aceasta este important. Clădirea se va face şi se va face mai bine”, a susţinut el.

Arhiepiscopul Tomisului a mai afirmat că această clădire era asigurată și a povestit că a văzut fum ieşind din Palatul Arhiepiscopal atunci când venise la slujbă.

“Veneam la slujbă şi am văzut un fum. Am stat zece minute şi am intrat la slujbă pentru că nu ştiam că se va întrerupe curentul, ştiam că mă aşteaptă creştinii de pretutindeni. Vreau să le spun tuturor celor care aseară au intrat în panică şi s-au rugat pentru noi că nu a păţit nimeni nimic, le mulţumim pentru rugăciuni şi de acum înainte vom continua rugăciunile ca şi până acum”, a menţionat ÎPS Teodosie.

Călugării care locuiau în mansarda Palatului Arhiepiscopal au pierdut toate bunurile pe care le aveau în urma incendiului.

“Au rămas cu ce a fost pe ei. Asta este cert. Dacă au avut acte, nu mai au, dacă au avut ceva bani, nu mai au. Dar vor recupera. Credincioşii ne ajută, suntem interesaţi să fie solidari”, a mai declarat Arhiepiscopul Tomisului.

Incendiul a izbucnit, sâmbătă seara, la mansarda sediului Arhiepiscopiei Tomisului, fiind afectată o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. În urma incendiului, o turlă aflată pe clădire, cuprinsă de flăcări, s-a prăbuşit.