Arhiva Bancorex din perioada 1968-1989 ar putea fi făcută publică

Şeful AVAS, Mircea Ursache, care este şi autor al iniţiativei, spune că publicarea arhivei nu va prejudicia pe nimeni, dar va fi utilă pentru istorici şi analişti. AVAS vrea declasificarea documentelor gestionate de fosta Bancă Română de Comerţ Exterior (Bancorex) între 1968 şi 1989, care includ, printre altele, planurile de import-export ale României sau balanţele de venituri şi cheltuieli ale populaţiei din perioada respectivă. "AVAS a considerat că este necesară declasif

Şeful AVAS, Mircea Ursache, care este şi autor al iniţiativei, spune că publicarea arhivei nu va prejudicia pe nimeni, dar va fi utilă pentru istorici şi analişti.

AVAS vrea declasificarea documentelor gestionate de fosta Bancă Română de Comerţ Exterior (Bancorex) între 1968 şi 1989, care includ, printre altele, planurile de import-export ale României sau balanţele de venituri şi cheltuieli ale populaţiei din perioada respectivă.

„AVAS a considerat că este necesară declasificarea tuturor documentelor gestionate de fosta Bancă Română de Comerţ Exterior în perioada 1968-1989. După cum ştiţi, în aceea perioadă erau clasificate ca secrete de stat planurile de import-export ale României, balanţele de credit şi plăţi centralizate, planul valutar şi rapoartele asupra îndeplinirii lor, balanţele de venituri şi cheltuieli băneşti ale populaţiei, stadiul tratativelor pentru importuri şi exporturi. Sigur că pentru istorici şi cei care-şi fac astăzi doctorate este un lucru deosebit şi cred că opinia publică are nevoie să cunoască”, a declarat agenţiei Mediafax Mircea Ursache, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Ursache pregăteşte o lege

Autoritatea pregăteşte în acest sens un proiect de act normativ, care va fi supus spre aprobare Guvernului. Ursache apreciază că această iniţiativă va fi „foarte interesantă” şi pentru analiştii economici, iar accesul la acest tip de documente trebuie să fie liber.”Sunt convins că vom vedea analize economice şi politice foarte pertinente”, a adăugat Ursache.

Clasificate din 1972

Documentele au fost clasificate conform unei hotărâri a Consiliului de Miniştri al României din 1972, iar în 2002 au fost încadrate în noile niveluri de secretizare şi clasificare, printr-o hotărâre de Guvern, termenul până la care trebuiau păstrate astfel fiind 13 iunie 2003, potrivit sursei citate.
„Declasificarea nu produce niciun efect juridic asupra vreunei persoane şi nu va influenţa în niciun fel, din punct de vedere al informaţiilor, rapoarte economice actuale”, a mai spus şeful AVAS.

În 1999, statul a preluat împrumuturile neperformante ale Bancorex, iar Banca Comercială Română (BCR) a absorbit restul activităţilor băncii. BCR este cea mai mare bancă din România în funcţie de active şi este controlată de grupul austriac Erste.
Erste Bank a preluat, în 2006, 61,88% din acţiunile BCR, pentru 3,75 miliarde de euro. Grupul austriac şi-a majorat ulterior participaţia la peste 69%, prin preluarea de acţiuni deţinute de salariaţii BCR.

SURSA:Mediafax