A ars arhiva temutei SIPA de la Jilava
Arhiva temutei SIPA (Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie) s-a făcut scrum. Totul s-a întâmpla în urma incendiului care a devastat, vineri, o clădire din curtea Penitenciarului Jilava.
Au fost distruse serverele și mai multe calculatoare. Arhiva fostei SIPA, depozitată în aceeași clădire, a fost afectată, cel puțin parțial. Pompierii au demarat o anchetă, iar primele concluzii privind cauza probabilă a incidentului au fost trase după efectuarea verificărilor.
Aşadar, la ora 06:20, vineri, personalul Penitenciarului Jilava a fost alertat în urma izbucnirii unui incendiu. Ardea corpul de clădire în care funcționau serverele închisorii.
Cu toate că pompierii au intervenit rapid, incendiul a fost unul deosebit de violent.Numeroasele cabluri izolate cu material plastic din incintă au înteţit flăcările.
Serverele au fost complet compromise, transmit reprezentanții închisorii. Mai multe unități centrale de calculator au fost distruse împreună cu documentele stocate în memorie.
Totuşi, din fericire, fișele deținuților nu s-au pierdut. Acest lucru se datorează faptului că toate informațiile referitoare la condamnați sunt integrate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Acolo sunt înregistrați toți deținuții la nivel național.
Penitenciarul București-Jilava a comunicat vineri, prin intermediul paginii de Facebook a instituției, că, din cauza incendiului, rețeaua de telefonie a suferit avarii. Programările pentru vizite nu mai puteau fi efectuate prin intermediul apelurilor telefonice.
Primele concluzii ale pompierilor
Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, într-un birou adiacent s-ar fi aflat arhiva fostului Serviciu Independent pentru Protecție și Anticorupție (SIPA) de la Jilava. Mai era şi un birou care conținea, în format fizic, anumite documente legate de condamnați, scrie Gândul.
Penitenciarul Jilava a oferit detalii şi despre legalitatea operațiunilor din spațiul respectiv. Reprezentanţii penitenciarului afirmă că există o autorizație emisă de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Camera era echipată cu un senzor de fum, care a declanșat alarma, iar ultima verificare a avut loc în noiembrie 2023. De asemenea, încăperea dispunea de un sistem de aer condiționat.
Surse din cadrul ANP afirmă că în camera serverelor se resimțea o căldură deosebit de intensă, cel puțin în timpul verii. Mai mult, cele mai multe dintre cablurile electrice erau învechite.
Echipajele de pompieri au pornit o anchetă pentru a determina cauza exactă a incendiului. Primele verificări indică faptul că focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. De asemenea, după finalizarea investigațiilor, se va desfășura și o anchetă internă la nivelul unității penitenciare.
Ce a fost Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie?
SIPA a fost temutul serviciu secret al justiţiei. Înfiinţat în 1991, printr-un ordin al ministrului de atunci, Mircea Ionescu Quintus, Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie – SIPA, s-a aflat iniţial în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi urmărea controlul unor infracţiunilor cu implicaţii majore din penitenciare.
În 1997, în timpul mandatului lui Valeriu Stoica, SIPA a trecut în subordinea directă a ministrului justiţiei. Valeriu Stoica dorea ca serviciul secret să se ocupe şi de protecţia magistraţilor şi implicit de combaterea corupţiei în întregul sistem judiciar.
Deşi mereu cu un statut juridic neclar, cu atribuţii incerte, scandalurile de presă în jurul SIPA au izbucnit asurzitor în perioada mandatului Rodicăi Stănoiu la Ministerul de Justiţie, relatează ediţia de limbă română a BBC.
Au apărut suspiciuni grave că pârghia creată de Valeriu Stoica pentru protecţia magistraţilor s-a transformat într-un factor de presiune politică asupra acestora.
Ullterior, SIPA s-a transformat în DGPA (Direcţia Generală de Protecţie şi Anticorupţie).