În mesajul său de pe Facebook, Chiș a anunțat că se retrage de pe listele USR.
„După mai multe zile foarte grele pentru mine, am decis să mă retrag de pe lista USR la Consiliul General al Municipiului București.
Ultimul lucru pe care mi l-am dorit vreodată a fost să aduc un prejudiciu de imagine USR-ului, partidului căruia i-am dedicat ultimii ani de viață, zi de zi, noapte de noapte”, a scris acesta pe Facebook.
Ariel Chiș precizează că va rămâne alături de USR pentru că partidul reprezintă o speranță că întreaga clasă politică va ajunge integră și bine intenționată.
„O să rămân alături de USR pentru că acest partid reprezintă pentru mine o speranță, o speranță că vom putea ajunge să avem o clasă politică integră și bine intenționată, care să lupte pentru toată lumea, nu doar pentru unii. Știu că acest partid poate realiza asta, am văzut ce principii ne ghidează și cum suntem diferiți de orice altceva a existat până acum. Am niște colegi extraordinari pe care întotdeauna îi voi recomanda și îi voi susține.
În încheiere, vreau să le mulțumesc public din suflet tuturor celor 372 de colegi care m-au votat pentru un loc pe lista USR la Consiliul General unde am obținut locul 2. Vreau să mulțumesc și zecilor de prieteni care mi-au scris că le pare rău că sunt linșat mediatic și m-au încurajat să rămân puternic și să nu pun la suflet.
De asemenea, nu uitați, România a fost făcută de oameni care nu au stat deoparte. Acesta este sloganul USR din 2016 pentru care am intrat în viața politică. Voi continua”, a mai scris Chiș.
Clipul în cauză a fost postat în urmă cu câțiva ani pe un grup intern de glume al formațiunii și a devenit viral. Mai mulți membri USR au semnalat că nu este atribuit campaniei așa cum vehiculau unii jurnaliști, ci a fost realizat pentru amuzament în timpul campaniei de strângere de semnături pentru inițiativa „Fără Penali în Funcții Publice”.
Iată și clipul în cauză mai jos: