Arielle de Rothschild, propusă în CA Electrica, legături vechi cu marile privatizări din România

După cum declara în urmă cu câţiva ani, într-un interviu acordat Capital, Arielle Mallard de Rothschild a început să vină în România din 1996, cunoaşte personal mulţi demnitari români, a fost implicată direct în cele mai mari privatizări din ţară şi ştie istoria acestora chiar din momentul de început – 1992 (compania la care lucra atunci fiind cea care a consiliat statul român în crearea Fondului Proprietății de Stat (FPS), prima instituție cu astfel de atribuții). Acum, reprezentanta familiei Rothschild se află, potrivit informaţiilor publicate în presă, pe lista scurtă a candidaților pentru noul Consiliu de Administraţie al Electrica.

Acţionarii  grupului de distribuţie Electrica vor alege un nou consiliu de administraţie în adunarea generală din 22 septembrie. Schimbarea administratorilor este necesară în condiţiile în care listarea la bursă, prin oferta publică din 4 iulie, a modificat structura acţionariatului. Statul şi-a redus deţinerea de la 100% la 48,7% din capital, BERD are 8,65% din acţiuni, pachete semnificative fiind deţinute şi de fondurile de pensii private.

 

Noul CA va avea şi o poziţie de administrator independent, pentru de recrutarea şi evaluarea cărora au fost angajaţi consultanţii de la Transearch Internațional şi Quest Advirsors. Potrivit informaţiilor publicate în premieră, ieri, de economica.net şi de bizenergy.net, pe lista scurtă a candidaţilor şi având cele mai mari şanse de a fi aleasă, se află o membră a familiei Rothschild.

 

Este vorba de Arielle Mallard de Rothschild, în prezent managing director și vicepreședinte pentru Europa de Est al Rothschild & Cie Banque, instituţie la care a venit să lucreaze din 1999, la Paris, la câţiva ani după ce s-a căsătorit cu Édouard Étienne Alphonse de Rothschild, unul din fondatorii băncii. Înainte lucrase, timp de 10 ani, din 1989, la bancă de investiți Lazard, din SUA, inclusiv în departamentul de consiliere pentru guverne străine. La ambele instituţii financiare a fost implicată direct în mari privatizări din România.

 

Consultantul Erste la privatizarea BCR

 

Cea mai importantă dintre acestea a fost cea a Băncii Comerciale Române, unde Rothschild a fost angajată de Erste Group. Austriecii au preferat să lucreze cu banca de investiţii tocmai pentru că specialistii acesteia cunosteau foarte bine mediul de afaceri din Romania, unde intermediaseră numeroase tranzacţii, modul de lucru al statului, căruia i-au fost consultanţi cu ani în urmă, şi chiar membri ai Executivului, întâlniţi în guvernarea anterioară. 

În 2006, la câteva luni după ce Erste a fost desemnat câştigător, Arielle Mallard a acordat un interviu pentru Capital în care a prezentat atât detalii din culisele pregătirii pentru privatizarea BCR, cât şi istoria comună mult mai veche pe care o are cu privatizările din România. La Bucureşti, a început sa vină frecvent din 1996, cu mult înainte de a se fi angajat la Rothschild. Pe atunci, fostul său angajator, banca de investiţii Lazard Freres, oferea consultanţă Renault pentru Dacia. Atunci l-a cunoscut pe Călin Popescu Tăriceanu, care era ministrul Industriilor, ajuns premier în perioada privatizării BCR cu Erste.

Tot din perioada guvernării CDR, Arielle Mallard de Rothschild spunea că îl ştie şi pe ministrul finantelor implicat în coordonarea privatizării BCR, Sebastian Vladescu, în condiţiile în care acordase consultanţă, din partea Rothschild, Fondului Proprietăţii de Stat. De FPS îşi amintea chiar mai demult, din 1992, când foştii colegi de la Lazard au consiliat statul roman în crearea instituţiei. Între timp, alături de Rothschild, a pregătit mai multe tranzacţii în România, unele reuşite, altele eşuate.

O cunoaştere de acest fel a României şi a oficialilor ţării a convins Erste Bank să aleagă Rothschild în consorţiul de consultanţi pentru privatizarea CEC şi apoi a BCR, chiar dacă nu era banca de investiţii cu care lucraîin mod tradiţional. Cu atat mai mult, cu cat o idee despre BCR îşi făcusera deja la prima încercare de privatizare, cand au reprezentat Eulia. “Am început să lucrăm cu Erste din februarie 2005, pentru CEC. Pe atunci, se credea că va fi prima privatizată. Ulterior, a devenit clar că prima va fi BCR”, spunea Arielle Malard, după încheierea procesului de privatizare. 

Inainte de due-dilligence, Rothschild a ajutat Erste să înţeleagă care poate fi valoarea băncii. “S-au făcut mai multe scenarii pentru business-plan, pentru că valoarea lucrului pe care îl cumperi este dată şi de creşterea aşteptată în viitor”, explica Mallard, care aprecia atunci că BCR nu a fost “supra-platita” prin preţul uriaş de 3,75 miliarde de euro, potenţialul de creştere fiind mult mai mare decât la o bancă occidentală. Aşteptările optimiste de atunci sunt,  probabil, regretate acum de Erste în contextul pierderilor uriaşe înregistrate de BCR în ultimii ani. 

Rothschild a continuat să acorde consultanţă la Erste şi după privatizarea BCR, făcând inclusiv evaluarea celor două instituţii financiare, pentru stabilirea raportului la care SIF-urile au schimbat acţiuni BCR cu titluri Erste.

 

Cunoştinţe vechi

 

Lista clienţilor de care Rothschild se ocupase în România, după angajarea lui Arielle Mallard, înainte de privatizarea BCR, era mult mai lungă. Printre aceştia:

1998-2000:

– Fondul Proprietăţii de Stat;

– Guvernul României – privatizare Petrom (amânată)

Dupa 2000:

– Pechiney-AIG/EMP – privatizare Alro (amânata);

– Azomures;

– BERD şi SG AssetManagement – vânzarea Arctic firmei Arcelik;

– Eulia – privatizare BCR (amânată);

– Luxten;

– şase fonduri – vânzarea Terapia către Advent,

– Enel – pentru Distrigaz Sud şi Nord
 

După 2005:

– NCH – vânzarea Romportmet către Mittal Steel;

– Ion Ţiriac – fuziunea Banca Ţiriac-HVB;

– Ministerul Industriilor – privatizare Electrica Muntenia Nord, Transilvania Nord, Transilvania Sud. 

 

Cine este soţul, Édouard de Rothschild? 

 

Arielle Mallard este născută în 1963 şi a intrat în aripa franceză a familiei Rothschild în 1991, când s-a căsătorit cu omul de afaceri Édouard Étienne Alphonse de Rothschild, născut în 1957, cu care are în prezent patru copii. Soţul său a absolvit Stern School of Business, la New York University şi a fondat, la Paris, în 1987, împreună cu fratele său vitreg, David Rene de Rothschild, banca Rothschild & Cie Banque. Din 2004, a rămas doar în conducerea ne-executivă a acesteia, pentru a se ocupa de alte proiecte mai puţin legate de lumea finanţelor, pasiunea sa fiind concursurile ecvestre . Până în 2005 a fost şi membru în consiliul de supraveghere al Imerys, o altă companie deţinută de familia Rothschild încă din 1880.

Domeniul viticol Chateau Lafite, din Franţa, este o altă proprietate deţinută, parţial, de Édouard de Rothschild

 

Rothschild, patron de ziar socialist

 

O decizie controversată a omului de afaceri a fost cumpărarea unui pachet majoritar de 37% din acţiunile ziarului francez de orientare socialistă “Liberation” , fondat de filosoful Jean-Paul Sartre şi de ziaristul militant maoist Serge July. Édouard de Rothschild a plătit 20 milioane de euro pentru acţiunile publicaţiei care ajunsese să acumuleze mari pierderi.