Aproximativ 14.000 de dosare de insolvenţă au fost deschise în primele opt luni, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu, care consideră că acest număr nu va mai creşte mult până la sfârşitul anului. "Tematica insolvenţei a devenit extrem de actuală odată cu intrarea «pe nepusă masă» a crizei economice în România. Şi până atunci au existat cazuri de insolvenţe, dar numărul dosarelor desc
Aproximativ 14.000 de dosare de insolvenţă au fost deschise în primele opt luni, potrivit preşedintelui Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), Arin Stănescu, care consideră că acest număr nu va mai creşte mult până la sfârşitul anului.
„Tematica insolvenţei a devenit extrem de actuală odată cu intrarea «pe nepusă masă» a crizei economice în România. Şi până atunci au existat cazuri de insolvenţe, dar numărul dosarelor deschise în 2007 s-a ridicat la circa 7.800 şi a crescut anul trecut la aproximativ 20.000”, a spus Stănescu.
El a arătat că până la finele lunii august a acestui an au fost deschise circa 14.000 de dosare de insolvenţă şi anticipează că numărul acestora nu va mai creşte foarte mult până la finele lui 2010.
„Probabil că numărul dosarelor de insolvenţă deschise nu va mai creşte foarte mult datorită unei situaţii deosebite, generată de sistemul de stabilire a primul termen la tribunale. Pentru Bucureşti ştiu că pentru o cerere de deschidere a insolvenţei termenul care se fixează în tribunal este octombrie 2011 şi probabil în foarte scurt timp se va ajunge să se stabilescă pentru 2012”, a explicat Stănescu.
Jumătate din cereri vin de la debitori
El a menţionat că singurele cereri de intrare în insolvenţă care primesc un răspuns rapid sunt cele făcute de debitorii însăşi, caz în care procedura se deschide în 5 zile, fără citarea părţilor.
Stănescu a arătat că pentru prima jumătate a acestui an circa 45% din procedurile de insolvenţă au fost cerute de debitori.
„Foarte multe dintre cererile debitorilor menţionează faptul că doresc să se reorganizeze şi nu vom şti acum câte reorganizări sunt reuşite. Un plan de reorganizare durează circa trei ani potrivit procedurii, iar perioada se poate prelungi cu încă un an”, a continuat Stănescu.
Reprezentantul UNPIR a mai spus că toată lumea este îngrijorată că tot mai multe societăţi mijlocii şi mari intră în insolvenţă, ceea ce înseamnă inclusiv scăderea locurilor de muncă.
Majoritatea, falimente
Stănescu a precizat că în prima jumătate a anului trecut circa 2% din totalul dosarelor de insolvenţă vizau reorganizarea.
„Acest procent a început să crească şi va fi din ce în ce mai mare, probabil vom ajunge la 10%. Ținta este să ajungem la media europeană, unde 70% sunt falimente şi 30% reorganizări”, a mai spus reprezentantul UNPIR.
El a menţuionat însă că băncile doresc să păstreze un ritm mai lent de intrare în insolvenţă.
„(Băncile – n.r.) consideră că nu este indicat să se meargă spre insolvenţă, gândindu-se probabil că se va ajunge către procedura falimentului şi vor trebui să provizioneze”, a adăugat Stănescu.
Potrivit acestuia, aproximativ 30.000 de firme din cele 900.000 existente în România se află în insolvenţă.
SURSA: Mediafax