Sâmbătă, pe 6 iulie, Ministerul Apărării a anunțat că pe fondul unor noi atacuri ale Rusiei asupra unor obiective din Ucraina, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate în aer pentru a monitoriza situația.
Două aeronave F-16, ridicate în aer după atacurile rusești din Ucraina
După încetarea măsurilor de alertă, echipele s-au retras la baza lor. În județul Tulcea, în România, se efectuează căutări pentru eventuale obiecte căzute, fără să fi fost identificate probleme până în prezent.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis că în dimineața zilei de 6 iulie, forțele ruse au efectuat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniței cu România din județul Tulcea.
În urma detectării dronelor rusești care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în apropierea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a informat forțele Serviciului de Poliție Aeriană, menționând că au fost dispuse decolările a două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române de pe Baza 86 Aeriană Borcea pentru monitorizarea situației aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 9.00.
Totodată, instituția a precizat că Centrul Național Militar de Comandă a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), începând cu ora 06.38, cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea.
Structurile din MApN au primit ordin în urma mesajului RO-Alert din această dimineață
Sursa citată a mai precizat că în urma mesajului RO-Alert emis de autorități, structurile din MApN au primit un ordin de acțiune în jurul orei 7.30. Ordinul viza efectuarea de cercetări în zona cuprinsă între localitățile Vulturul, Mahmudia și Maliuc, pentru a verifica dacă există obiecte căzute pe teritoriul național. Până în prezent, echipele trimise în teren nu au identificat nimic suspect, iar căutările vor continua și în cursul acestei zile.
Ministerul Apărării a comunicat că, începând cu ora 7.50, s-au încheiat măsurile de alertă în toate zonele afectate.
”MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, a mai precizat instituția.
Alertă la granițele României
Amintim că în această dimineață, autoritățile au emis un mesaj RO-alert pentru localitățile de la granița cu Ucraina, avertizând cu privire la pericolele potențiale în contextul conflictului din țara vecină.
Autoritățile române au emis un mesaj RO-Alert în județul Tulcea, destinate localităților de la granița cu Ucraina, pentru a avertiza populația cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian, ca urmare a conflictului armat din Ucraina.
Localnicii au fost asigurați că atacurile Federației Ruse nu sunt îndreptate împotriva teritoriului României și sunt îndemnați să apeleze numărul de urgență 112 dacă observă obiecte căzând din cer. Mai multe puteți citi aici.