Armata bulgară va trebui de data aceasta să iasă cu adevărat din URSS

Pentru Bulgaria, aceasta este o mare oportunitate de a întreprinde reformele întârziate, dar necesare. Problemele legate de forțele armate bulgare sunt cunoscute de ani de zile, dar sunt încă nerezolvate, în timp ce dezbaterea se învârte în jurul eternei întrebări „cine ne va apăra cerul”, sau cui să i se dea o înțelegere militară sau alta.

Armata bulgară se bazează în continuare în principal pe armamentul și echipamentul sovietic, de la camioane la avioane de vânătoare, iar în noua situație, eliberarea de acestea devine cheia dezvoltării țării și a locului său în NATO. Bulgaria trebuie să folosească momentul și oportunitățile existente pentru o cooperare consolidată între țările NATO, pentru a-și moderniza de urgență armata, a scris Nicola Lalov într-un articol realizat pentru mediapool.bg

Dacă nu profită de oportunitate, există un pericol real ca armata să dea faliment și să rămână fără echipament și armament. Pentru a asigura mentenanța armamentului sovietic, Bulgaria a manevrat până acum între Rusia, Ucraina și Belarus. După începerea războiului rusesc în Ucraina, toate cele trei opțiuni nu mai sunt pe masă și sunt necesare soluții rapide. În schimb, proiectele de modernizare se desfășoară deja de ani de zile. Miniștrii apărării se schimbă unul după altul, se discută o viziune nouă, iar până la urmă nu se face nimic. Echipa actualului ministru al apărării, Dragomir Zakov, care este diplomat de carieră, a explicat că va pregăti un nou plan de modernizare cu o perspectivă de 10 ani pentru a evita orice nereguli. Un anunț care se dă în mod tradițional de fiecare nouă conducere a ministerului. Astfel de planuri sunt cu siguranță necesare și a fost mai mult de unul sau două în ultimii ani. Ceea ce au în comun este că rămân pe hârtie. În mare parte, din cauza lipsei de finanțare, dar și din cauza ciocnirii diferitelor interese de afaceri și politice în legătură cu tranzacțiile militare de milioane. Acum modernizarea va intra din nou în parlament și probabil se va ajunge la un consens, care de data aceasta trebuie să devină un program cu estimări financiare reale și cu termene. Înlocuirea armamentului sovietic va necesita investiții de miliarde, iar statul va trebui să o recunoască drept o prioritate care poate fi mai ușor explicată și argumentată contribuabililor în timp de război.

Avioanele de vânătoare

Avioanele MiG-29, de exemplu, pot ateriza până la sfârșitul anului din cauza absenței mentenanței. Bulgaria speră ca aceasta să fie asigurată de Polonia, dar aceasta nu este o soluție durabilă, deoarece și aceasta se bazează și pe Rusia pentru reparații. În același timp, livrarea celor opt avioane F-16 achiziționate de Bulgaria cu peste 2 miliarde de leva a fost amânată din cauza pandemiei. Astfel, există un pericol real ca Bulgaria să rămână fără propriile avioane de vânătoare, până când vor fi achiziționate avioanele F-16 cumpărate din SUA. Pe ordinea de zi se află posibilitatea ca Bulgaria să achiziționeze avioane de vânătoare second-hand, pentru a umple golul, sau să se bazeze în întregime pe NATO pentru a-și proteja spațiul aerian. Ambele opțiuni necesită o comunicare îmbunătățită în cadrul NATO. Aviația militară se bazează, de asemenea, pe vechile avioane de atac sovietice Su-25, care au fost deja scoase de armata celorlalte foste state socialiste din NATO. Au fost reparate ultima dată în Belarus, iar acum se pune din nou întrebarea care va fi viitorul lor și cum va fi compensat deficitul care se va deschide în urma acestora.

Bulgaria are nevoie urgentă și de elicoptere de atac. În prezent se bazează pe sovieticele Mi – 24, dintre care foarte puține se ridică de la sol. Bulgaria trebuie să-și asigure urgent noi sisteme de rachete antiaeriene.

Radare 3D

Proiectul de achiziție de radare 3D este pregătit de ani de zile la Ministerul Apărării și este estimat la aproximativ 400 de milioane de leva. Este, de asemenea, cheia dezvoltării noilor avioane de vânătoare F-16, dar nu a fost niciodată demarat.

Artileria

Starea artileriei este o altă problemă. Bulgaria trebuie să asigure o artileriei cu o rază de acțiune de cel puțin 40 km, așa cum este standardul. Cu toate acestea, cea mai gravă problemă rămâne pentru Forțele Terestre lipsa vehiculelor blindate. Fostul ministru bulgar al apărării, Krasimir Karakachanov, a sistat procedura de selectare a vehiculelor blindate, după ce s-a anunțat că ambele oferte depuse depășeasc plafonul de preț stabilit de aproximativ 1,5 miliarde de leva. Karakachanov a lansat varianta ca acea comandă să fie dusă la îndeplinire de holdingul TEREM, care, însă, nu poate face față unui astfel de proiect și va semna un contract cu o companie străină. Karakachanov a înaintat un raport Consiliului de Miniștri cu privire la viitorul proiectului, iar următorul guvern trebuie să se pronunțe. Potrivit informațiilor Mediapool, expertiza militară insistă să se treacă la un model cu negocieri interstatale.

Problema este nerezolvată de aproape un an

În dezbatere este și înlocuirea tancului de luptă principal T-72, dar acesta mai poate fi folosit. Problema cu echipamentul sovietic se pune chiar la nivel de camioane. Potrivit informațiilor primite de la echipa ministrului Zakov, următoarele proiecte sunt considerate prioritare: achiziţionarea de echipament de luptă pentru construirea unui grup de luptă batalion în cadrul brigăzii mecanizate; dezvoltarea capacităților de sprijinire a artileriei; achiziționarea de radare 3D; construirea unui sistem de apărare aeriană pentru acoperirea locului și a zonei; achiziționarea de aparate de zbor fără pilot; achiziționarea de submarine electrice diesel multifuncționale; achiziționarea de muniție pentru forțele navale; achiziționarea de sisteme de rachete de coastă; achiziţionarea de echipamente de comunicaţii de teren.

În paralel, Bulgaria trebuie să decidă când mai cumpără 8 avioane de vânătoare F-16 din Statele Unite, conform planificării. Toate acestea vor necesita miliarde pentru investiții și planuri clare. Dacă Bulgaria eșuează din nou, riscă să rămână fără o armată adevărată de data aceasta. Nu doar pentru că dotările sovietice vor ieși din uz din cauza imposibilității întreținerii, ci și pentru că sunt extrem de nefiabile pentru nevoile unui sistem de apărare modern și adecvat.