Este anunțul momentului venit de la Beijing! Ministerul chinez al Apărării a transmis că urmează să trimită mai multe trupe militare în Rusia. Această informație a stârnit îngrijorări la nivel mondial, iar acum toată lumea se întreabă ce va urma.
Trupele chineze se vor deplasa în Rusia la sfârșitul lunii august pentru a lua parte la exerciții militare comune conduse de țara gazdă și la care participă India, Belarus, Mongolia, Tadjikistan și alte țări, a declarat miercuri Ministerul chinez al Apărării.
Participarea Chinei la exercițiile comune nu are „nicio legătură cu situația internațională și regională actuală”, a precizat ministerul într-un comunicat.
China trimite trupe militare în Rusia
Luna trecută, Moscova a anunțat că intenționează să organizeze exercițiile „Vostok” în perioada 30 august – 5 septembrie, chiar dacă duce un război costisitor în Ucraina. Rusia a spus atunci că unele forțe străine vor participa, fără a le numi.
Ultimele sale exerciții de acest tip au avut loc în 2018, când China a participat pentru prima dată.
Ministerul Apărării din China a anunțat că participarea sa la exerciții face parte dintr-un acord bilateral anual de cooperare în curs de desfășurare cu Rusia.
„Scopul este de a aprofunda cooperarea practică și prietenoasă cu armatele țărilor participante, de a spori nivelul de colaborare strategică între părțile participante și de a consolida capacitatea de a răspunde la diverse amenințări la adresa securității”, se arată în declarație.
Parteneriat strategic între China și Rusia
Sub conducerea președintelui chinez Xi Jinping și a omologului său rus Vladimir Putin, Beijingul și Moscova au devenit din ce în ce mai apropiate.
Cu puțin timp înainte de invazia Rusiei din 24 februarie în Ucraina, Beijingul și Moscova au anunțat un parteneriat „fără limite”, deși oficialii americani spun că nu au văzut China eludând sancțiunile conduse de SUA împotriva Rusiei sau furnizându-i echipamente militare.
Districtul militar estic al Rusiei include o parte din Siberia și are cartierul general la Khabarovsk, în apropiere de granița cu China, relatează Reuters.
China, noi exerciții militare în apropiere de Taiwan
Amintim că armatachineză a anunțat că a efectuat luni mai multe exerciții miliatre în apropierea Taiwanului, în timp ce un grup de parlamentari americani a vizitat insula revendicată de China și s-a întâlnit cu președintele Tsai Ing-Wen.
Cei cinci legislatori americani, conduși de senatorul Ed Markey, au sosit la Taipei într-o vizită neanunțată duminică târziu, fiind al doilea grup la nivel înalt care vizitează această țara după vizita făcute de președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi.
Unitatea militară chineză responsabilă pentru zona adiacentă Taiwanului, Comandamentul Teatrului Estic al Armatei Populare de Eliberare, a declarat că a organizat luni patrule comune, multiservicii de pregătire pentru luptă și exerciții de luptă în spațiul maritim și aerian din jurul Taiwanului.
Exercițiile militare au fost „un factor de descurajare sever pentru Statele Unite și Taiwan care continuă să joace trucuri politice și să submineze pacea și stabilitatea în Strâmtoarea Taiwan”, a precizat Comandamentul Teatrului Estic al Armatei Populare de Eliberare.