Armata israeliană a revendicat miercuri dimineaţă lovituri aeriene împotriva poziţiilor Hezbollah din Liban, de-a lungul graniţei libanezo-israeliene, ca răspuns la „tiruri” ale mişcării şiite spre soldaţii săi, informează France Presse, citată de Agerpres.
„S-au tras focuri din Liban spre soldaţii israelieni (…). Soldaţii au răspuns cu rachete de semnalizare şi foc. Apoi, în timpul nopţii, elicopterele şi avioanele de luptă au lovit posturi ale Hezbollah”, a declarat armata israeliană într-un comunicat.
Mai înainte în cursul nopţii, armata israeliană a anunţat un „incident de securitate” în apropiere de kibuţul Manara, de-a lungul „liniei albastre”, frontiera de facto ce separă cele două ţări aflate teoretic în stare de război.
Mai multe surse au declarat pentru AFP că au fost trase tiruri din Liban spre Israel. Agenţia naţională de presă libaneză a menţionat, la rândul său, „rachete de semnalizare” din Israel spre zona Mays al-Jabal, precum şi tiruri israeliene de „armă automată”.
Incidentul a avut loc în timp ce Hezbollahul libanez a anunţat în weekend că a doborât o dronă israeliană care a trecut graniţa cu Libanul, iar Israelul a declarat pur şi simplu că una dintre dronele sale „a căzut pe teritoriul libanez”.
Armata a solicitat populației din zonă să se refugieze de urgență
Amintim că, în noapte marţi spre miercuri armata israeliană a raportat un „incident de securitate” în nordul ţării, la graniţa cu Libanul, şi a solicitat populaţiei locale să se pregătească să „găsească refugiu”, după cum transmite AFP.
„Un incident de securitate este în curs de desfăşurare în zona Manara, aproape de linia albastră”, frontiera de facto dintre Israel şi Liban, a anunţat armata israeliană într-un scurt mesaj adresat mass-media, adăugând că „drumurile au fost blocate”.
Armata a solicitat, de asemenea, locuitorilor din cinci localităţi israeliene de la frontiera cu Libanul să „înceteze toate activităţile în exterior”, „să se întoarcă acasă” şi „să se pregătească să găsească refugiu imediat, dacă va fi nevoie”.
Armata israeliană nu a oferit mai multe detalii la acel moment despre natura incidentului care survine după anunţul de la sfârşitul săptămânii trecute a Hezbollahului libanez referitor la doborârea unei drone israeliene care a încălcat graniţa cu Libanul.
La sfârşitul lunii iulie Israelul a respins o încercare a luptătorilor Hezbollah de a trece frontiera.
Cu toate acestea, mişcarea şiită a negat orice implicare în incidentul survenit după un presupus atac israelian cu rachete asupra poziţiilor armatei regimului sirian şi ale aliaţilor acestora la sud de Damasc.
În septembrie 2019, Hezbollah s-a angajat să doboare drone israeliene care survolează teritoriul libanez ca urmare a unui incident anterior, când două drone încărcate cu explozibili au avut drept ţină bastionul Hezbollah situat la sud de capitala Beirut.
Aceste tensiuni legate de activitatea dronelor au fost considerate printre cauzele schimbului de focuri de la graniţa libaneză-israeliană.