Armata lui Putin înregistrează pierderi semnificative în rândul ofițerilor de rang superior

Până în momentul de față, cel puțin opt generali și mai mulți ofițeri de rang superior și-au pierdut viața în urma invaziei din Ucraina. Din acest motiv, specialiștii au explicat de ce aceștia sunt atât de aproape de linia frontului, potrivit informațiilor transmise de insider.com

Publicația americană scrie că ucrainenii au un interes special în eliminarea conducerii armatei rusești, deoarece Vladimir Putin i-a trimis pe front pentru a prelua controlul operațiunilor care nu decurg conform planurilor, scrie infoactual.ro.

La rândul său, fostul șef al CIA, David Petraeus, a explicat că moartea generalilor reprezintă o dovadă clară că dispozitivul de comandă al armatei ruse nu funcționează corespunzător. Mai mult, țintirea ofițerilor superiori ar fi o modalitate bună de a crea panică printre soldați, în contextul în care Rusia dispune de o forță mai mare și un avantaj tehnologic.

Mai mult, specialistul american și analiștii militari sunt de părere că eliminarea conducerii ruse este o modalitate de a transmite un mesaj propagandistic. Potrivit acestora, Rusia a folosit canale deschise de comunicații care ar fi putut să ofere indicii despre localizarea anumitor ținte.

În cazul în care s-ar confirma singura cifră de cinci generali uciși, ar însemna că trupele lui Vladimir Putin ar fi pierdut mai mult de un sfert din generalii lor în mai puţin de o lună, în contextul în care mai mulți analiști estimează numărul lor pe teren la aproximativ douăzeci.

Ce ofițeri ruși de grad înalt și-au pierdut viața?

Prima pierdere de rang înalt pentru armata rusă a fost generalul-maior Andrei Suhovețki, ucis de către lunetiștii ucraineni. Acesta a fost comandantul Diviziei a 7-a de Asalt Aerian și adjunct al comandantului Armatei 41 de infanterie.

Amintim că moartea lui a fost anunțată pe rețele sociale de către colegii săi. Al doilea comandant rus de rang înalt ucis pe câmpul de luptă a fost generalul-major Vitali Gherasimov. Serviciile ucrainene susțin că acesta a fost împușcat în Harkov.

Autoritățile ucrainene spun că printre oficialii de grad înalt ai armatei ruse care au fost uciși se află și Andrei Kolesnikov (fostul comandant al Armatei a 29-a), generalul Oleg Mitiaev și generalul-locotenent Andrei Mordvicev.