In acest moment, Romania dispune de o armata supradimensionata in partea superioara a ierarhiei si deficitara in zona de executie. O radiografie a corpului militar existent arata o erodare alarmanta a coloanei sale vertebrale, alcatuita din personal militar profesionalizat. De-a lungul anilor, subofiterii si militarii angajati pe baza de contract au fost tot mai mult investiti cu responsabilitati sub standardele acestor profesii, atributiile lor functionale fiind preluate de ofiteri.
Un simplu calcul aritmetic indica faptul ca daca distribuirea functiilor pe grade militare va continua in conditiile existente, pana in anul 2005, procesul de „ofiterizare” se va accentua, ca urmare a modificarii raportului ofiteri/subofiteri in favoarea primilor, si va creste alarmant deficitul de oameni necesari pentru a incadra functiile situate la baza ierarhiei. Analizand in perspectiva, peste cinci ani, aproximativ 60% din corpul ofiterilor va avea peste 45 ani. Absenta unor politici si strategii de corectare a acestui proces si restructurarea armatei, fara a lua in calcul posibilitatea iesirilor anticipate si accelerate din sistem, vor genera efecte nedorite. Pe de o parte, vor aparea presiuni ridicate la varful ierarhiei, urmate de multiplicarea structurilor artificiale, birocratice si disfunctionale, in scopul absorbtiei personalului cu grade superioare, iar pe de alta parte, va creste numarul ofiterilor cu grade mari (locotenent-colonel, colonel), acestia fiind nevoiti sa ocupe functii inferioare gradului.
Dar, ceea ce ingrijoreaza si mai mult este faptul ca in ultimii ani s-a accentuat degradarea ideii de cariera militara. Fara un efort deosebit de interpretare a starii personalului, se constata tendinta tot mai multor ofiteri, maistri militari si subofiteri de a se mentine, cat mai mult posibil, intr-o functie care le ofera o relativa stabilitate si siguranta. Mai mult chiar, majoritatea refuza propunerile de promovare si perfectionare deoarece o schimbare a resedintei, in conditiile materiale si financiare actuale, reprezinta un pas extrem de riscant pentru familia unui militar.
La fel ca in toata lumea si la noi se remarca in ultima vreme tendinta de erodare a valorilor pe care s-au bazat dintotdeauna serviciile militare. Concepte de genul patriotism, datorie, morala, sacrificiu fac acum parte dintr-un vocabular lipsit de semnificatii reale, in special pentru noile generatii. Acum, motivatia a devenit cuvantul-cheie pentru excelenta profesionala. Aceasta este si premisa de la care s-a pornit in strategia de reforma a resurselor umane din Armata.
Prin punerea in aplicare a prevederilor Ordonantei nr. 7/1998, s-a putut constata „pe viu” ca din 12.000 de cadre militare disponibilizate, 93% au plecat la cerere, prin pensionare. Este adevarat ca, pe langa cei 86% eliminati din zonele unde exista un excedent de personal, au mai plecat 14% si de unde nu trebuia: din corpul subofiterilor si maistrilor militari. In acest moment, Directia de management a resurselor umane din MApN incearca sa introduca noi mecanisme de atragere a tinerilor cu real potential si de gestionare a unui sistem de cariera militara apt sa puna in valoare performantele individuale. Scaderea numarului de candidati la unele institutii de invatamant sub numarul de locuri vacante a determinat crearea unor servicii noi de promovare a carierei militare. Aceasta a inceput sa fie privita, la fel ca si in Occident, ca o marfa.
In noile conditii, Armata nu mai garanteaza posturi pe viata. In proiectele de cariera elaborate, ofiterii si subofiterii sunt grupati in doua categorii: cu contract definit (aproximativ zece ani) si cu contract nedefinit, dar pus in discutie si reinnoit la diferite intervale de timp pe baza rezultatelor si pregatirii profesionale continue. In plus, reforma vizeaza redefinirea locului si rolului salariatului civil in institutia militara. In structura proiectata se anticipeaza ca, prin aplicarea principiului de promovare a civililor, in toate posturile ce pot fi realizate de acestia, Armata va absorbi un numar apreciabil de specialisti de pe piata fortei de munca.     

Criterii mai dure pentru avansari
In armata Romaniei, reforma resurselor umane a inceput dupa ceasul al doisprezecelea. Intarzierea a fost determinata de blocajele noastre mentale. Analiza statistica a personalului militar reflecta, in ansamblu, o situatie buna deoarece, numeric vorbind, cadrele se compensau. Metaforic, imaginea se asemana insa cu starea unei persoane care se afla cu un picior in soba si cu celalalt intr-un bloc de gheata. Facand media, se poate spune ca temperatura este normala.
In mod normal, structura resurselor umane dintr-o armata trebuie sa arate ca o piramida. Se porneste cu multi oameni, de jos, si se ajunge cu putini la varf, dupa ce se parcurg aproximativ zece, unsprezece etape in cariera. In aceasta proiectie ideala, 60% reprezinta persoane care ocupa functiile de la baza, de la capitan in jos, pana la nivel de batalion. Restul, de 40%, din partea de sus a piramidei, se constituie din gradele superioare: maior, lt.-colonel, colonel si general. Din cauza deciziilor luate in ultimii 20-30 ani, structura personalului din Armata ajunsese sub forma unei sticle de lampa. Aceasta situatie este generata intotdeauna de lipsa unui control riguros asupra procedurilor de promovare. In a doua parte a carierei apare personal redundant si se creeaza deficit la baza piramidei, care se tot ingusteaza. Ajuns in aceasta faza, orice sistem care tinde spre normalitate nu are la dispozitie decat doua solutii: sa dreneze personalul excedentar si sa gaseasca mecanismele corespunzatoare pentru a umple partea de jos, asigurandu-se ca nu se vor mai repeta greselile anterioare. O armata normala reuseste sa asigure o structura corespunzatoare numai daca instituie un filtru de trecere de la capitan la maior, asfel incat dintr-o suta de capitani numai 40 sa fie inaintati la gradul de maior.
In armata noastra nu s-au construit aceste bariere bazate pe standarde de performanta si s-a permis, dintr-un sentiment crestinesc, pentru a se putea da un ban in plus oamenilor, trecerea cu destul de multa usurinta spre functii superioare. Asa s-a ajuns la o inflatie de functii.