Se reintroduce serviciul militar obligatoriu?
În ciuda faptului că oficialii români au reiterat că reintroducerea serviciului militar obligatoriu este exclusă, contextul geopolitic actual poate produce schimbări majore în România.
Până la finalul lui iunie 2023, Ministerul Apărării Naționale (MApN) va face 7.000 de recrutări voluntare, totuși, potrivit generalului de brigadă Virgil Bălăceanu, am putea ajunge în situația nedorită în care serviciul militar va deveni obligatoriu. Potrivit spuselor sale, din cei 7.000 de recruți anunțați de MApN, doar 2.000 sunt rezerviști.
„Problema rezerviștilor este vitală și așteptăm ca Parlamentul să aprobe modificările legii pregătirii populației pentru apărare. Ceilalți sunt viitori militari în activitate, fie că vorbim despre 4.000 de soldați profesioniști gradați, fie de 1.000 de maeștri militari subofițeri.
Serviciul militar suspendat sau serviciul militar obligatoriu sunt mereu conectate la rezervă. Statutul de rezervist nu poate apărea decât în condițiile în care persoana în cauză satisface serviciul militar.
Încă din anul 2015, există o lege a statutului militar al rezervistului voluntar, care este aplicată din 2017. Această lege presupune dezvoltarea corpului de rezerviști militari voluntari, pe toate categoriile, de la soldați, la gradați și până la rezerviști voluntari. Aceasta este o primă direcție.
În speranța că vor fi aprobate modificările legii pregătirii populației pentru apărare, care întârzie de foarte mult timp, un alt canal va fi reprezentat de serviciul militar voluntar în termen. Practic, după patru luni, cine va executa serviciul voluntar în termen va fi calificat din punct de vedere militar și va deveni rezervist”, a explicat, miercuri, generalul de brigadă Virgil Bălăceanu în cadrul unui interviu acordat pentru Fanatik.
MApN trebuie să asigure necesarul de rezerviști prin voluntariat
Conform lui, în prezent, a apărut „problema” asigurării necesarului de rezerviști prin voluntariat, dar „condiționat de contextul de securitate din zonă și de nevoile privind rezerva armatei, dacă lucrurile nu vor merge bine, la un moment dat nu vom avea altă soluție decât reintroducerea serviciului militar obligatoriu.”
„Acest fenomen s-ar putea petrece, chiar dacă este dureros și nu suntem pregătiți pentru o asemenea schimbare. Însă, plecăm de la un lucru obiectiv și anume de la faptul că nu există nicio armată fără rezervă”, a explicat el.
„În principiu, prin soldați gradați rezerviști voluntari, respectiv, în perspectivă, prin soldați gradați cu serviciul militar voluntar în termen îndeplinit, am putea asigura baza rezervei. Întotdeauna, acest fundament este reprezentat de soldații gradați, fie că vorbim despre rezerviști voluntari sau de soldați gradați rezerviști, respectiv cei care vor satisface stadiul de patru luni.
În continuare, rămân în evidența militară, respectiv în rezerva operațională, persoanele care au satisfăcut stagiul militar până în anul 2007. Cel puțin în faza de proiect, legea de pregătire a populației are inclusiv o prevedere care privește pregătirea cetățenilor care intră în planurile de mobilizare, în speță a celor care au satisfăcut stagiul militar până în 2007 și sunt incluși în rezerva operațională”, a adăugat Virgil Bălăceanu.