Hulite de unii, apreciate de alții, bătrânele MiG-uri ale Forțelor Aeriene Române vor fi retrase definitiv din activitate după peste 60 de ani de serviciu.
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că luni, 15 mai, vor avea loc ultimele zboruri ale aeronavelor MiG-21 LanceR, ocazie cu care se va desfăşura şi o ceremonie de retragere.
Cezar Osiceanu: Piloții acestor avioane și-au vărsat sângele în glia nației române
„Luni, 15 mai, începând cu ora 11.00, se vor desfăşura simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii şi în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, care se vor finaliza cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, Bacău, unde vor fi retrase din serviciu”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de MApN.
Pilotul Cezar Osiceanu a comentat acest eveniment și a declarat că nu este de acord cu modul în care aceste aeronave au fost catalogate. În opinia sa, MiG-ul 21 „este totuși un avion legendar la nivel mondial”.
„Într-un cvasi anonimat total, luni, 15 mai, se va retrage definitiv de data această, după 66 de ani de serviciu credincios în slujba aviației militare și a României, celebrul avion MiG 21.
Pe pistele aerodromurilor militare din Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii, cât și din Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, vor putea fi urmărite de către toți cei interesați ultimele zboruri ale acestor avioane!
Sunt însă sigur că mâine, în urma ultimelor treceri ale acestor avioane de poveste, o lacrimă uriașă cât cerul patriei se va forma și va curge în glia nației române, acolo unde piloții acestor avioane, Davidovici et Comp, și-au vărsat sângele în cei 66 de ani de serviciu credincios.
Se închide o epocă și se deschide una nouă
Catalogat după o modă străină de a batjocori un nume și un renume doar din dorința vânzării acerbe a unor știri, drept „coșciuge zburătoare”, avionul rusesc este totuși un avion legendar la nivel mondial.
Odată cu aceste ultime avioane se închide o epocă și se deschide una nouă. Chiar dacă mai tinerele F16 cu doar 25 de ani decât MiG-ul 21, aflate în dotarea actuală a aviației militare române, vor forma de acum încolo structura de bază a apărării aeriene a țării, va mai trece multă apă pe Dunăre până când și acestea vor intra în sufletul și folclorul aviatic al nostalgicilor și iubitorilor de gen.
Și până atunci mergeți care puteți mâine pentru a putea fi acolo la ultima decolare a unor legende! Pentru onor întru Gloria Aviației Militare și a României aviatori prezentați arm’! Trece MiG-ul 21!”, a spus pilotul Cezar Osiceanu pentru DC News.