Armata Română a mobilizat soldații! Ministerul Apărării a arătat că România pregăteşte dislocarea suplimentară a unei companii de infanterie în Kosovo. Instituția a explicat că decizia are la bază autorizarea de către Consiliul Nord Atlantic cu privire la suplimentarea forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest.
Astfel, Ministerul Apărării a menționat că România va disloca în perioada imediat următoare o subunitate de nivel companie. Ea este nominalizată ca parte a rezervei strategice la dispoziţia SACEUR, în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo.
Vestea dată de Ministerul Apărării privind implicarea României
„România, şi-a asumat, ca aliat NATO şi stat membru UE angajamentul de a contribui, cu forţe şi mijloace militare la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.
Sursa citată a precizat că dislocarea acestei companii se face în condiţiile prevederilor Legii nr.121 din 2011. E vorba de legea privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
Decizia e luată în conformitate cu Hotărârea CSAT nr. 225/2022 privind aprobarea Planului de întrebuinţare a forţelor Armatei României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2023.
Câți militari are România în Balcanii de Vest
Ministerul Apărării a spus câți militari are România în Balcanii de Vest. Țara noastră are în acest moment dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest aproape 330 de militari. Aproximativ 250 sunt în Bosnia şi Herţegovina.
Țara noastră este unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă). Aproximativ 80 de militari sunt în Kosovo, în operaţia NATO – KFOR.
NATO a făcut apel la calm
NATO a lansat din nou duminică un apel la calm şi a cerut ca Belgradul şi Pristina să reia cât mai curând posibil dialogul, „singura modalitate de a obţine o pace durabilă”.
Un poliţist kosovar albanez a fost ucis, duminică, într-o ambuscadă în nordul Kosovo. Sârbii sunt majoritari în mai multe oraşe. A urmat de un schimb de focuri între forţele speciale ale poliţiei kosovare şi un comando sârb. Este vorba de una dintre cele mai grave escaladări din ultimii ani în Kosovo. Serbia refuză să recunoască independenţa fostei sale provincii sudice, care are o majoritate albaneză.