Armata României, una dintre cele mai respectate din NATO. Angel Tîlvăr: Militarii noştri au legat relaţii trainice

Angel Tîlvăr

SURSA FOTO: Inquam Photos, Angel Tîlvăr

Angel Tîlvăr a declarat miercuri, 7 iunie, că Armata României este, în momentul de față, una dintre „cele mai respectate armate din NATO”. Potrivit ministrului, militarii din țara noastră au legat „relaţii trainice de prietenie, de cooperare şi chiar de camaraderie”.

Ministrul Angel Tîlvăr, şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, şi şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon, au participat, miercuri, la ceremonia organizată la sediul MApN pentru celebrarea împlinirii a trei decenii de la semnarea Programului de Parteneriat dintre Armata României şi Garda Naţională a statului american Alabama.

Militarii din România au legat relaţii trainice

În acest context, ministrul Apărării Naţionale i-a înmânat generalului-maior Sheryl E. Gordon „Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari”, potrivit informațiilor transmise de MApN într-un comunicat.

Distincţia a fost conferită prin decret semnat de preşedintele României, „în semn de înaltă apreciere a profesionalismului şi devotamentului dovedite pentru dezvoltarea cooperării militare bilaterale dintre România şi Statele Unite ale Americii”.

În alocuţiunea susţinută în cadrul ceremoniei, ministrul Angel Tîlvăr a arătat că semnarea parteneriatului dintre Armata României şi Garda Naţională a statului Alabama, la 14 iulie 1993, a reprezentat o piatră de temelie pe care s-a construit Parteneriatul Strategic româno-american.

„În aceste trei decenii, militarii noştri au legat relaţii trainice de prietenie, de cooperare şi chiar de camaraderie. În aceste trei decenii, Armata României a cunoscut transformări fundamentale şi dezvoltări spectaculoase, fiind, astăzi, una dintre cele mai respectate armate din NATO, care a dovedit că poate să furnizeze securitate şi apărare solide nu doar acasă, ci şi în cele mai dificile teatre de operaţii din lume, unde a acţionat în ultimele decenii, de multe ori alături de armata americană”, a declarat Angel Tîlvăr.

Parteneriatul rămâne o modalitate a cooperării excelente dintre militarii români şi aliaţii americani

Ministrul Apărării a evidenţiat gradul înalt de interoperabilitate atins în activităţile desfăşurate în comun de structurile militare ale armatelor României şi Statelor Unite, nivel demonstrat şi pe timpul exerciţiului Saber Guardian 23, cel mai mare exerciţiu multinaţional planificat pe teritoriul ţării noastre în acest an, aflat încă în desfăşurare.

„Nivelul de interoperabilitate pe care l-am văzut împreună, în cadrul secvenţei de antrenament în comun a exerciţiului Saber Guardian 23 desfăşurată la Borduşani, a fost construit cu migală, an de an, exerciţiu cu exerciţiu, misiune cu misiune, împreună cu şi alături de partenerii şi aliaţii noştri din Armata Statelor Unite ale Americii şi din Garda Naţională a statului Alabama”, a mai spus ministrul Tîlvăr.

În intervenţia sa, şeful Statului Major al Apărării a arătat că activităţile de tip Military-to-Military, organizate în formatul Programului de Parteneriat, pot fi date ca exemplu de bună practică în domeniul relaţiilor internaţionale de cooperare militară. Activităţile comune româno-americane s-au materializat, în timp, într-o platformă pentru dezvoltarea progresivă a procesului de instruire.

Generalul Daniel Petrescu a subliniat că, după trei decenii, parteneriatul rămâne o modalitate a cooperării excelente dintre militarii români şi aliaţii americani.

„Participarea militarilor din cadrul Alabama National Guard la exerciţiul Saber Guardian 23 din ţara noastră ilustrează cum nu se poate mai bine simbolismul ceremoniei de astăzi. Este exemplificarea dată de instruirea concretă, elementul de bază al relaţiilor de cooperare. Ţin să adresez mulţumiri tuturor colegilor români, activi şi în rezervă, care, de-a lungul celor 30 de ani, au pus umărul la punerea în fapt şi la dezvoltarea parteneriatului cu colegii aliaţi americani. Contribuţia lor a servit intereselor strategice ale României”, a afirmat generalul Daniel Petrescu.

Generalul american laudă spiritul de apropiere dintre militari

La rândul său, Generalul-maior Sheryl E. Gordon, şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, a afirmat că, deşi lumea s-a schimbat fundamental în ultimii 30 de ani, un lucru a rămas neschimbat în esenţa acestui parteneriat, respectiv „dorinţa de a fi împreună”.

„Acest spirit al apropierii ne permite să acţionăm în sincronizare perfectă împreună cu partenerii noştri în orice misiune, oriunde şi oricând este nevoie. Prin competenţele pe care ni le împărtăşim, prin schimbul de proceduri şi tehnici de operare, prin relaţiile pe care le construim, dovedim că, indiferent ce ne-ar aştepta în viitor pe câmpurile de luptă, vom învinge – împreună”, a subliniat generalul-maior Sheryl E. Gordon.