Victorie majoră pentru militarii ucraineni! Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a ordonat miercuri, 9 noiembrie, retragerea forţelor ruse de pe malul drept al fluviului Nipru, din regiunea ucraineană Herson.
Victorie majoră pentru Ucraina! Rușii au primit ordin de retragere. S-a întâmplat chiar acum (VIDEO)
Ordinul dat de ministrul rus al Apărării a venit în urma unei propuneri făcută de comandantul Operaţiunilor ruse în Ucraina, generalul Serghiei Surovikin. Acesta a spus că este o decizie „deloc uşor” de luat, însă manevrele de retragere „vor începe foarte rapid”.
„Procedaţi la retragerea militarilor”, a spus în scurt timp Serghei Şoigu, în cadrul unui anunț televizat.
Trebuie menționat că această retragere constituie o nouă înfrângere pentru Rusia, în contextul în care Herson a fost principala poziţie rusă, după cucerirea oraşului în primele zile ale ofensivei ruse în Ucraina.
De asemenea, generalul Surovikin a explicat că Rusia îşi va reorganiza linia de apărare pe celălalt mal al Niprului, o barieră naturală, care curge la sud de oraşul Herson.
Generalul spunea înainte că trupele sale resping cu succes asalturile ucrainene
Amintim că generalul a declarat anterior ordinului de retragere că trupele sale resping cu succes asalturile ucrainene, cărora le provoacă pierderi considerabile.
„Rezistăm cu succes tentativelor de asalt ale adversarului”, a dat el asigurări, susținând că ruşii au ucis sau rănit 9.500 de militari ucraineni, în timp ce pierderile lor sunt de șapte-opt ori mai mici.
„Ne gândim înainte de toate la viaţa fiecărui militar rus”, a declarat generalul Serghiei Surovikin, comandantul Operaţiunilor ruse în Ucraina.
În altă ordine de idei, șeful GUR (n.red. direcția principală de informații de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării) a declarat anterior că nu se aşteaptă ca trupele ruse să se retragă din oraşul ocupat Herson, în sudul Ucrainei.
Din contră, armata rusă se pregăteşte să apere oraşul, a declarat şeful GUR, Kirilo Budanov, într-un interviu acordat luni publicaţiei locale Ukrainska Pravda.
„Ocupanţii ruşi creează impresia că pleacă din Herson, dar de fapt ei desfăşoară noi unităţi acolo”, a afirmat Budanov în interviul menţionat.