Ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a declarat la finalul festivităţilor ce au marcat împlinirea a 110 ani de la instituirea Zilei Marinei Române, că armata este subfinanţată, potrivit Agerpres.
Corneliu Dobriţoiu a precizat că bugetul Forţelor Armate este insuficient şi că speră ca la bugetul de stat să fie atrase noi fonduri, astfel încât să nu se ajungă într-o situaţie de subscripţie publică, similară istoricei campanii de susţinere a construcţiei Ateneului Român, în varianta: "Daţi un leu pentru armata română".
"Ministerul traversează o perioadă nefastă din punct de vedere al finanţării. Bugetul este consumat în proporţie de 85% pentru cheltuielile de personal, iar cheltuielile de operare şi mentenanţă sunt asigurate în proporţie de 10% şi majoritatea acestor cheltuieli sunt consumate pe întreţinerea obligaţiilor asumate de România în teatrele de operaţii", a declarat Dobriţoiu.