Administraţia de la Kiev deţine controlul asupra 88 de localităţi din regiunea sudică Herson
Administraţia de la Kiev a anunţat vineri, 21 octombrie 2022, că deţine controlul asupra 88 de localităţi din regiunea sudică Herson, în urma confruntărilor dintre armata Ucrainei și forţele ruse. Guvernul de la Kiev anunţase, recent, că deţine controlul asupra 68 de oraşe şi comune din Herson. În paralel, administraţia pro-rusă din regiunea respectivă continuă acţiunile de evacuare a mii de civili ucraineni.
Premierul Ucrainei, Denis Şmihal, a cerut, vineri, trimiterea unei misiuni internaţionale de monitorizare la Barajul Kahovka, în contextul în care, joi, Volodimir Zelenski a acuzat armata rusă că a minat barajul acestei hidrocentrale din Herson.
„Cerem Naţiunilor Unite, Uniunii Europene şi altor organizaţii să organizeze o misiune internaţională de observare la Barajul Kahovka”, a spus premierul Ucrainei, avertizând că există riscul apariției unor explozii la acea hidrocentrală.
La rândul său, Guvernul de la Moscova a acuzat, vineri, armata ucraineană că a atacat o coloană de civili în Herson, incident soldat cu moartea a patru persoane, relatează Le Monde. Menționăm că aceste informaţii nu pot fi confirmate din surse independente.
Armata Rusiei pregătește o operațiune sub steag fals pentru a arunca în aer barajul din Herson
Declarațiile lui Denis Șmihal vin la o zi după ce Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a anunțat că soldații ruși pregătesc condițiile pentru un atac sub steag fals asupra centralei hidroelectrice Kahovka de lângă Herson.
Armata Rusiei ar lucra la diseminarea informației, acuzând armata Ucrainei că plănuiește un atac asupra centralei respectiv. Potrivit ISW, Rusia face acest lucru probabil pentru a „stabili condițiile pentru ca forțele ruse să lovească barajul, iar apoi să dea vina pe Ucraina în vreme ce inundațiile provocate ar fi folosite pentru a acoperi propria retragere către sud în regiunea Herson.”
Concluziile ISW se bazează pe declarațiile recente ale generalului rus Serghei Surovikin, noul comandant al invaziei ruse în Ucraina, și ale lui Vladimir Saldo, șeful administrației ruse din Herson. Aceștia au susținut că armata Ucrainei se pregătește să distrugă barajul de la CHE Kakhovka pentru a inunda zonele înconjurătoare.
Potrivit spuselor lor, există dovezi care demonstrează că Ucraina ar putea folosi metode de război interzise în zona Herson și că armata sa pregătește un atac masiv cu rachete asupra barajului centralei hidroelectrice Kahovska (de pe Nipru, în amonte de orașul ucrainean Herson) și un atac masiv cu rachete și artilerie asupra orașului ucrainean Herson, fără discriminare.
„Avem informații despre posibilitatea ca regimul de la Kiev să folosească metode de război interzise în zona orașului Herson, despre pregătirea de către Kiev a unui atac masiv cu rachete asupra barajului de la centrala hidroelectrică Kahovskaia și a unui atac cu rachete și artilerie asupra orașului (Herson – n.r.)
Conducerea NATO a forțelor armate ucrainene a cerut de mult timp regimului de la Kiev operațiuni ofensive în direcția Herson, fără a lua în considerare orice pierderi – atât în cadrul AFU în sine, cât și în rândul populației civile. Aceste acțiuni pot conduce la distrugerea infrastructurii unui mare centru industrial și la mari pierderi de vieți omenești în rându populației civile”, a explicat Serghei Surovikin.
De aceea, armata rusă a început să evacueze civilii din regiunea sudică Herson.
„În aceste condiții, prima noastră prioritate este de a păstra viețile și sănătatea civililor. Prin urmare, în primul rând, armata rusă va asigura plecarea în siguranță, deja anunțată, a populației în cadrul programului de reinstalare pregătit de guvernul rus”, a declarat Serghei Surovikin într-un interviu acordat pentru agenția rusă de presă TASS.