Linga piata Moghioros si i apropierea magazinului Billa din cartierul Drumul Taberei, Armata vrea sa construiasca primul micro-cartier de 150 de case tip, cu mansarda sau cu un etaj, i care ulterior sa locuiasca 300-400 de ofiteri cu familiile lor. intr-o casa vor sta una, doua sau patru familii, i functie de modelul casei si de posibilitatile materiale ale celor care vor cumpara aceste locuinte.
Terenul, pe care i prezent se afla un talcioc de vechituri, apartine Ministerului Apararii Nationale (MApN) si are o suprafata totala de 48.000 mp. „Eu va asigur ca i doua luni noi vom icepe sa construim acest minicartier. Intentionam ca, pe toate terenurile care le avem la dispozitie, sa construim pentru cadrele militare, nu numai i Bucuresti. Dupa ce vom dobindi mai multa experienta, vom lansa acest program si i celelalte garnizoane”, sustine Aurel Sorin Encutescu, secretar de stat MApN.
Armata vrea sa realizeze o parte din materialele necesare pentru case i unitatile proprii, ai caror angajati se pling ca nu au de lucru. Solutia care are cele mai multe sanse de aplicare este un sistem i premiera pentru romini, denumit Omni-Pan, prezentat de curind de o firma italiana si care a fost apreciat de mai marii ministerului, pentru gradul mare de prefabricare si rapiditatea executiei. Secretarul de stat Aurel Sorin Encutescu sustine ca acest sistem este o metoda interesanta, moderna, ieftina – de 200-250 USD/mp – si are un alt grad de confort fata de sistemele traditionale din lemn sau caramida. Sistemul Omni-Pan este alcatuit din panouri din polistiren expandat (zapada artificiala), ce au i interior o armatura metalica-suport si care sunt imbracate cu plase din otel, peste care se „sufla” un strat din beton. O parte din componentele sistemului se va fabrica i unitati industriale ale Armatei. O casa cu o suprafata de 160 mp, construita cu acest tip de material, va costa itre 32.000 si 40.000 USD, iar un apartament de trei camere, de 80 mp, itre 16.000 si 20.000 USD.
Militarii vor plati rate lunare de 100 USD
Armata vrea sa rezolve prin acest program de case si problema viitorilor ei disponibilizati. MApN, conform programului de restructurare, va fi nevoit sa scoata pe tusa i acest an mii de militari, iar prin proiectele finantate de Banca Mondiala, circa 80% din viitorii someri vor avea posibilitatea sa se recalifice i constructori, instalatori s.a.m.d. O parte din acestia vor lucra la viitoarele microcartiere de locuinte ale cadrelor militare.
Noua conducere a MApN vrea sa schimbe sistemul de locuit al angajatilor sai si sa treaca de la sistemul locuintelor de serviciu catre locuintele i proprietate. in acest sens, noua conducere MApN le ofera cadrelor militare posibilitatea de a cumpara case tip sau apartamente i case tip, prin credit ipotecar.
„Suntem interesati ca tot mai multe cadre militare sa dobindeasca astfel de locuinte, pentru ca, i viitor, atunci cind un cadru militar se muta dintr-o garnizoana i alta, sa poata face schimb de proprietate. Vrem sa reducem impactul negativ al situatiei pe care am avut-o pina acum cu locuintele de serviciu. Ministerul Apararii Nationale investea, se construiau aceste locuinte, cadrele locuiau i ele, dar, cind ieseau la pensie, din motive umanitare, nu mai puteai sa dai oameni afara. Dar acum, prin actualul program, ii ivatam pe ofiteri principiile economiei de piata – sa faca economii si, mai ales, i ce sa investeasca. in plus, le cream si un standard de viata avansat”, afirma Aurel Sorin Encutescu.
Programul-pilot va fi finantat printr-un credit extern de 10 milioane de dolari, garantat de statul romin. Potrivit calculelor facute de reprezentantii MApN, rata lunara pentru plata caselor-tip sau apartamentelor i case-tip se va situa i jurul valorii de 100 USD/luna. Nu se stiu ica detaliile derularii creditului (dobinda, durata de rambursare si marimea avansului), pentru care se poarta discutii. Secretarul de stat Aurel Sorin Encutescu declara ca mai multe banci s-au aratat interesate de acest program, pentru ca ofiterii MAN sunt angajati cu un factor de risc redus, au un serviciu garantat timp de 15-20 de ani si o cariera care le asigura o crestere periodica a salariului, o data cu avansarea i grad. in plus, ratele vor fi retinute direct prin statul de plata si se va constitui ipoteca directa pe casa, i favoarea bancii.
Armata ar putea colabora si cu investitori privati. Cu toate ca montajul financiar este i curs de perfectare, secretarul de stat nu exclude acordarea antreprizei generale unei firme private puternice, care ar putea veni cu propria finantare.