Textul deciziei publicate joi în gazeta oficială se referă specific la pieţe, parcuri, spaţii de sport şi diferite clădiri publice, inclusiv restaurante.

Măsura vine după ce în ultimii ani Venezuela a înregistrat una din cele mai ridicate rate de omucideri din America latină.

În februarie, guvernul preşedintelui Hugo Chavez a anunţat măsuri temporare de scoatere în afara legii a deţinerii de arme în public, dar şi vânzarea de arme şi acordarea de permise de port-armă. Prin noile prevederi aceste măsuri devin permanente.

Totodată, textul cere, între altele, dotarea restaurantelor şi a barurilor cu detectoare de metale.
Sursa: Agerpres