Producătorul de lenjerie intimă I.D. Sarrieri, fondat de Iulia Dobrin, îşi continuă expansiunea internaţională, într-un moment în care marile case de modă simt frisoanele crizei.

Christian Lacroix a anunţat, zilele trecute, că se află în pragul falimentului. Celebra casă de modă nu-şi mai poate plăti furnizorii. Acesta nu este singurul caz din ultima vreme. În general, lumea modei resimte din plin restrângerea cheltuielilor de consum ale clienţilor, pe fondul crizei. Are Iulia Dobrin, cea care a făcut din I.D. Sarrieri un brand mondial, motive de îngrijorare? Absolut deloc, dă asigurări designerul, ale cărei creaţii sunt vândute în mai bine de 200 de magazine din întreaga lume. În cele mai importante reviste de modă şi în marile magazine multibrand, produsele firmei româneaşti rivalizează cu mărci precum Jean Paul Gaultier, Galiano, Dior sau La Perla. Expansiunea internaţională a afacerii sale a început în 2002. „În cei şapte ani de prezenţă pe piaţa internaţională, produsele I.D.Sarrieri au fost şi sunt purtate de staruri precum Nicole Kidman, Julianne Moore, Britney Spears, Cameron Diaz, Charlize Teron, Halle Berry“, enumeră, pentru Capital, Iulia Dobrin. „Am visat să construiesc o marcă de lenjerie poziţionată în segmentul de lux pe piaţa internaţională. Nu mi-am dorit niciodată să am o fabrică care să producă, pur şi simplu, lucruri care se vând şi aduc bani, ci mi-am dorit de la început să devenim un nume, să fim respectaţi şi iubiţi ca marcă“, spune creatoarea.

161-31337-iuliadobrin3.jpgPotrivit acesteia, vânzările au depăşit un milion de seturi de lenjerie încă de acum doi ani, iar ritmul de creştere se menţine la un nivel ridicat. „Am venit cu un concept nou, fashion lingerie, iar atuurile noastre au fost încă de la început designul, calitatea materialelor, fittingul. Dar cred că important a fost şi marketin­gul, imaginea, felul în care ne-am adresat clienţilor“, afirmă Iulia Dobrin. Preţurile articolelor sunt diferite, în funcţie de piaţa pe care sunt comercializate. De pildă, acestea pornesc de la 30-40 euro, dacă ne referim la produsele din gama Body Up, însă în magazinele din pieţele dezvoltate (precum Neiman Marcus, Henri Bendel, Selfridges, Bon Marché, Printemps etc.) ajung până la 400-500 de euro. Dacă am porni de la 40 de euro ca preţ minim al setului de lenjerie vândută, ar rezulta o cifră de afaceri de cel puţin 40 de milioane de euro. Cea mai mare parte a vânzărilor se realizează pe pieţele externe (mai exact, vânzările prin magazinele din întreaga lume generează 85-90% din cifra de afaceri a companiei). Iulia Dobrin este extrem de rezervată atunci când vine vorba de cifrele afacerii sale, rezumându-se la amănunte care ţin de participarea sa la târgurile de modă internaţionale. „Cheltuielile pentru participarea la un astfel de catwalk depăşesc 200.000 de euro, iar colecţiile I.D. Sarrieri sunt prezente în cel puţin cinci astfel de târguri, anual“, explică Dobrin.

Noua imagine I.D. Sarrieri

Recent, a reluat negocierile cu Mihaela Rădulescu în vederea unei noi colaborări în baza căreia vedeta de televiziune va face reclamă lenjeriei intime create sub marca I.D. Sarrieri. O primă colaborare între Iulia Dobrin şi Mihaela Rădulescu a avut ca scop promovarea colecţiei Body Up, care s-a dovedit a fi un succes mai ales pe plan intern, vânzările fiind mult peste aşteptări. Aşadar, contractul dintre cele două a fost unul de imagine, iar comisionul vedetei a fost stabilit în funcţie de vânzări. Mihaela Rădulescu a confir­mat pentru Capital că poartă discuţii pentru o viitoare colaborare cu Iulia Do­brin. „Sunt client fidel I.D Sarrieri şi, ca o situaţie ine­dită, cumpăr mai des această lenjerie românească din străinătate decât din România pentru a evita să fiu fotografiată“, ne-a mărturisit Mihaela Rădulescu. „Am fost realmente emoţionată când am văzut lenjeria Sarrieri din Los Angeles până în Singapore. Sunt mândră că o femeie din România a schimbat standardele internaţionale ale lenjeriei feminine“, adaugă vedeta.

CIFRE-CHEIE

i.d. sarrieri activează prin firmele I.D. Sarrieri Design şi I.D. Sarrieri SRL. Debutul Iuliei Dobrin în afaceri a avut loc când aceasta avea 25 de ani şi a cumpărat o fabrică veche de 55 de ani din Bucureşti.

3 mil. euro este cifra de afaceri cumulată, în 2007, a celor două companii, în timp ce profitul brut s-a ridicat la aproximativ 580.000 de euro, potrivit Ministerului Finanţelor.

Vânzări Peste 1 milion de seturi de lenjerie intimă au fost vândute în 2007.

Distribuţie Produsele sunt prezente în peste 200 de magazine din străinătate. În România, firma deţine şase magazine, printre care şi The Place, noul concept store din Calea Dorobanţilor. De curând, compania a lansat şi un site de shopping.

Awareness Colecţiile Iuliei Dobrin au fost promovate în publicaţii precum Vogue, Jalouse şi Glamour, dar şi în filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada“.