ARMO face parte din consiliul director al celor două asociații, fiind astfel direct implicată în influențarea cadrului legislativ european care va facilita trecerea la piața unică digitală.
Comerțul online reprezintă unul dintre subiectele aflate în vizorul forurilor legislative europene, de aceea multe dintre problemele discutate la Bruxelles vor avea un impact asupra vânzărilor online. Principalul obiectiv al EMOTA (The European eCommerce & Omni-Channel Association) este de a promova comerțul online și de a sprijini autoritățile în eliminarea barierelor și facilitarea comerțului transfrontalier, printr-o serie de politici relevante pentru sectorul de e-commerce.
„Suntem deosebit de încântați să lucrăm cu o asociație aflată într-una dintre piețele de e-commerce cu cea mai rapidă creștere din Europa. ARMO va consolida poziția EMOTA ca organism de advocacy european pentru industria de e-commerce din Europa și ne va oferi o perspectivă foarte necesară asupra problemelor și obstacolelor cu care se confruntă industria de e-commerce din România”, a declarat Jörgen Bödmar, președintele EMOTA.
Ecommerce Europe reprezintă peste 25.000 de companii care vând bunuri și/sau servicii online în Europa. Odată cu aderarea ARMO la Asociația Ecommerce Europe, numărul asociațiilor naționale de e-commerce afiliate la acest organism european ajunge la 19.
Fondată de către asociațiile naționale de e-commerce din țările europene, Ecommerce Europe este vocea sectorului de e-commerce din Europa. Misiunea sa este de a stimula comerțul online transfrontalier, prin acțiuni de lobby pentru politici mai bune, prin oferirea unei platforme europene pentru sectorul european de comerț electronic, precum și prin furnizarea de date statistice cu privire la piețele europene.
De asemenea, Ecommerce Europe a pus la dispoziție unui număr de peste 10.000 de companii online certificate din întreaga Europă, eticheta europeană Trustmark (marcă de încredere), cu scopul de a spori încrederea consumatorilor în achizițiile transfrontaliere. În prezent, doar 15% din consumatorii europeni cumpără online de la alte state din Uniunea Europeană.
„Atât ARMO, cât și Ecommerce Europe înțeleg necesitatea unui cadru îmbunătățit de politici europene, potrivit cu evoluția rapidă a comerțului actual. Suntem încântați să colaborăm cu ARMO, pentru a ne atinge obiectivele comune în context european, inclusiv eliminarea barierelor din calea comerțului electronic la nivel european și global”, a declarat Marlene Ten Ham, secretar general al Ecommerce Europe.
„Industria de e-commerce din România are un potențial mare de creștere, dacă luăm în calcul cifrele din 2016, conform cărora 6,8 milioane de români au efectuat cumpărături online. Afilierea ARMO la EMOTA și Ecommerce Europe reprezintă un pas înainte pentru comerțul online românesc. Suntem bucuroși și nerăbdători să facem schimb de bune practici cu membrii celor două organizații și să ne aliem astfel scopului comun declarat de a elimina barierele inutile care stau în calea dezvoltării sectorului de comerț electronic european”, a declarat Florinel Chiș, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online.
România este o piață emergentă importantă în sectorul e-commerce, cu o creștere de 24,2% în anul 2015. Valoarea totală a comerțului online a ajuns la 1,4 miliarde de euro în 2015 și va depăși 2 miliarde de euro în acest an, conform estimărilor ARMO. Printre magazinele membre ARMO se numără: AVStore, F64, Elefant, FashionUp, evoMAG, SevenSins.ro, eMAG, PC Garage, Fungift, Animax.