AROBS Transilvania Software, furnizor autohton de soluţii software, belgienii de la Be-Mobile şi Europa FM au lansat TraficOK, primul sistem privat care colectează, interpretează şi livrează date din trafic în timp real, la nivel naţional.
Soluţia va fi disponibilă atât ca aplicaţie TMC (Traffic Message Channel) pentru GPS-uri cât şi ca aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete. Primul GPS din România care beneficiază de acest serviciu TMC preinstalat este Smailo TraficOK.
Sistemul utilizează datele de trafic preluate de la 65.000 de maşini monitorizate prin GPS, dar şi din surse primare (poliţie, pompieri, primarii). Informaţiile sunt transmise direct pe sistemele de navigatie sub forma unor alerte vizuale şi/sau sonore.
Datorita celor peste 11.500 de puncte geocodate din tabela TMC, certificată de AROBS la TISA, forumul internaţional în domeniu, se acoperă aproximativ 70% din reţeaua de drumuri din România. Serviciul Trafic OK oferă date de trafic care vizează ambuteiaje, accidente, drumuri în lucru, condiţii meteo nefavorabile pentru trafic şi monitorizează majoritatea municipiilor din ţară, dar şi cele mai aglomerate şi importante şosele: DN1, DN13, E60, E85, A1, A3.