Una dintre cele mai mari rafinării din ţară a fost oprită din motive de mediu. Premieră absolută în România. Standardele europene înseamnă nu numai să primim bani pentru a construi şosele sau să dăm subvenţii în agricultură, ci şi să respectăm normele de mediu. Într-o ţară în care legea pare că se negociază zilnic, închiderea unei rafinării nu putea să nu dea naştere la scenarii. Cine a comandat această decizie? Cine câştigă dacă va scădea oferta? Ce se va întâmpla cu oamenii care vor rămâne, măcar temporar, fără slujbe? Un şir nesfârşit de întrebări. Dar cea mai importantă este dacă decizia a fost legală; şi cum nici Petrom, proprietarul rafinăriei, n-a contestat-o, e clar că nu a fost un abuz.

Dar, probabil, oficialii Petrom s-au gândit că nimeni nu va îndrăzni să ia o astfel de decizie în România. Inspectorul de mediu care propune o astfel de măsură nu trebuie să se gândească la altceva decât la respectarea legii. Altminteri, şi inspectorul de la fisc, şi cel de la sanepid sau de la pompieri ar trebui să fie un fel de analişti sau sociologi, care să stea să interpreteze posibilele consecinţe sociale sau economice ale deciziilor lor. Ei trebuie doar să aplice legea. Altfel, nu s-ar mai putea închide niciun butic care nu-şi plăteşte datoriile către buget sau nu respectă normele de igienă, pe motiv că vânzătoarea ar rămâne fără slujbă, iar locuitorii din cartier nu ar avea de unde să mai cumpere bere. Pur şi simplu, asta nu este treaba lor. La consecinţe trebuie să se gândească cei care nu respectă normele. Lucrurile au mers prost în economia românească pentru că guvernele de după 1990 erau înţesate de înţelepţi care permiteau funcţionarea unor întreprinderi care nu-şi plăteau datoriile sau poluau, dar ofereau câteva sute de locuri de muncă.

În schimb, toţi ceilalţi contribuabili erau nevoiţi să acopere pierderile respectivei întreprinderi şi toţi respiram un aer mai poluat, sub masca unei ideologii de stânga, care nu-i lăsa pe oameni fără serviciu. O ipocrizie care ne afecta pe toţi. Dacă acum nu eram membri UE, cel mai probabil că Arpechim ar fi funcţionat în continuare, iar vreun oficial din Argeş sau parlamentar s-ar fi lăudat că el a luptat ca oamenii să nu rămână fără slujbe. De aceea, ce s-a întâmplat cu rafinăria din Piteşti are valoare de exemplu. Am vrut în UE, ne bucurăm de banii veniţi de la ei şi de celelalte beneficii, trebuie să respectăm şi ce ne convine mai puţin. Până la urmă, nu nemţii sau francezii sunt primii câştigători ai faptului că piteştenii respiră un aer mai curat. Iar despre preţul benzinei, fiţi liniştiţi, nu va creşte din acest motiv! Economia globala rezolvă rapid astfel de probleme.