Este dezastru pe piaţa medicamentelor din România, atrage atenţia directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).

Mii de medicamente au dispărut din România, pentru că nu mai sunt sustenabile din punct de vedere financiar

Dan Zaharescu a explicat faptul că în jur de 3.000 de medicamente au fost retrase în ultimii 5 ani din România, aproape 500 de inovative, reprezentând 20% din totalul medicamentelor inovative de pe piaţă.

„3.000 de medicamente au fost retrase de pe piaţă în ultimii cinci ani prin delistare din nomenclatorul de medicamente.

Practic, Agenţia Medicamentului a fost notificată de producători, există o procedură foarte clară prin care medicamentele sunt delistate. Ele nu dispar aşa peste noapte. Această procedură a fost respectată.

Lucrurile s-au întâmplat din cauza constrângerilor economice care sunt generate de acest binom: preţ minim european + taxa clawback, exagerat de mare”, a explicat directorul executiv al ARPIM pentru News.ro.

Dan Zaharescu a adăugat că este vorba despre medicamente ale producătorilor autohtoni şi străini, vândute în România.

„Este un preţ minim european, la care se adaugă o taxă clawback de 25%, care este plătită de producători, fiindcă taxa a fost plafonată relativ recent.

Motiv pentru care marea majoritate a produselor au fost delistate, au fost motive economice, deci nu mai sunt sustenabile din punct de vedere financiar. Deci pierd bani în clipa în care le pun pe piaţă să le vândă”, a mai declarat reprezentantul ARPIM.

În nomenclatorul de medicamente din România sunt acum în jur de 14.000 – 15.000 de produse

Anul trecut, deficitul balanţei comerciale a României pe medicamente în 2022 a fost de peste 4,2 miliarde de euro (circa 13% din total).

În prezent, în nomenclatorul de medicamente, în funcţie de formă farmaceutică şi concentraţie, există 14.000 – 15.000 de produse. Alte produse au fost înregistrate între timp, însă nivelul este mult mai scăzut decât al celor care au fost delistate, afirmă Dan Zaharescu.

Industria farmaceutică inovatoare este cel mai dinamic sector industrial de Cercetare şi Dezvoltare din Europa. Cu peste 8.000 de medicamente aflate în dezvoltare, industria farmaceutică face progrese atât în ceea ce priveşte prevenirea, cât şi îngrijirea pacienţilor în afecţiuni precum cancer, Alzheimer, diabet, boli infecţioase şi boli rare.