Plecarea principalului importator de medicamente morfinice din românia, Mundipharma, a venit pe fondul taxei clawback şi a altor măsuri similare, care crează un mediu economic și investițional impredictibil și extrem de dificil, potrivit Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM).
"Aceasta este realitatea economică de care trebuie să ținem cont atunci când luăm decizii referitoare la activitatea noastră în România. Companiile farmaceutice membre ARPIM nu au amenințat și nu amenință cu retragerea din România. Nu avem cunoștință ca în intervalul imediat următor alte companii ARPIM să-și fi anunțat retragerea din România", spune Cristian Luţan, director executiv ARPIM.
Potrivit lui, ARPIM, alături de membrii săi, vor informa autoritățile și pacienții în cazul în care vor fi și alte companii nevoite să se retragă. "Companiile farmaceutice, așa cum este Mundipharma în aceste zile, sunt nevoite să acționeze în condiții economice profund nefavorabile și să ia deciziile care se impun de la companie la companie", spune Luţan.
Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) este organizația care susține obiectivele comune ale celor mai importante 28 de companii farmaceutice internaționale producătoare de medicamente originale, prezente în România. Acestea realizează împreună peste 70% din valoarea pieței farmaceutice românești.