Organizat sub conceptul „Arta naște emoții, femeia naște viață”, evenimentul este dedicat strângerii de fonduri pentru construirea Centrului Maternal LifeCall din zona Snagov. Centrul va deveni un refugiu pentru cel puțin 50 de femei însărcinate, oferindu-le sprijinul necesar pentru a aduce viață pe lume.
Gala Caritabilă „Art for Life”
Gala caritabilă va începe la 19:00, iar organizatorii promit o seară cu adevărat magică. În cadrul licitației, 20 de artiști recunoscuți vor dona lucrări, care vor fi prezentate sub îndrumarea criticului și istoricului de artă Luiza Barcan. Atmosfera va fi întregită de un concert de colinde, iar invitații se vor putea bucura de o cină rafinată într-un cadru de poveste.
Participarea la eveniment presupune o donație de 490 de lei, iar locurile sunt limitate, fiind vorba despre 80. În prezent, 15 mămici se află în grija centrului Life Call, aflate fie la începutul, fie la finalul drumului. Ele primesc ajutor constant, indiferent de provocările pe care le întâmpină pe parcurs. Astfel, banii obținuți la eveniment vor contribui la finalizarea centrului Life Call, scopul fiind acela de a se putea extinde pentru a putea ajuta mai multe femei și copii.
Gala „ART for LIFE” nu este doar o celebrare a artei, ci și o invitație la solidaritate. Este o ocazie de a contribui la o cauză nobilă, de a savura frumusețea creațiilor artistice și de a face parte dintr-o comunitate dedicată binelui.
Evenimentul se adresează profesioniștilor, antreprenorilor, iubitorilor de artă, dar și celor care cred în puterea de a schimba vieți și doresc să contribuie la această cauză nobilă. Prin participare, fiecare invitat devine un sprijin vital pentru mamele care aleg viața, în ciuda greutăților.
Printre cei care susțin această inițiativă se numără Camelia Tutulan, pictor și artist, Elena Murariu, pictor și iconar, Pier Luigi Bertig, pictor, și multe alte personalități ce-și doresc să ajute și să vină în sprijinul femeilor vulnerabile.
Proiectul „Life Call”
Proiectul „Life Call” reprezintă un sprijin real dedicat femeilor care se confruntă cu o sarcină neplanificată, acestea primind consiliere și resursele necesare pentru a face față acestei perioade presărată cu provocări. Misiunea Centrului Maternal este aceea de a oferi fiecărei femei șansa de a face o alegere informată, prin compasiune și sprijin necondiționat.
Donațiile vin în ajutorul Centrului, continuând astfel să sprijine și să aducă speranța în viețile femeilor. În ultimii 20 de ani, peste 650 de mame au primit sprijinul necesar pentru a traversa cu bine perioada sarcinii. Prin proiectul caritabil „Art for Life”, cei care vor dona bani, vor deveni adevărați eroi atât pentru mame, cât și pentru copii.
Mai multe informații puteți găsi pe site-ul lifecall.ro