Piaţa de artă din România se confruntă cu implicaţiile crizei financiare globale. Rezultatele licitaţiilor din sezonul de primăvară-vară sunt sub aşteptări, dar dealerii afişează deocamdată un optimism precaut.
Încă nu cunoaştem efectele finale ale crizei care a zguduit, în ultimele săptămåni, pieţele financiare din America de Nord şi Europa de Vest. Un lucru e însă sigur: confruntaţi cu un viitor incert – cel puţin pe cåt se poate prevedea în acest moment -, investitorii caută plasamente alternative, care să îi pună la adăpost de risc. Alături de aur (o valoare aşa-zis „de refugiu“) sau de titlurile de stat, obiectele de artă reprezintă, de cåteva decenii, una dintre variantele utilizate de investitori pentru a-şi diversifica portofoliul.
La nivel internaţional, piaţa de artă a înregistrat, pånă în 2007, şapte ani consecutivi de creştere, cu rate ameţitor de înalte comparativ cu alte domenii. Studiul „Art Market Trends 2007“, realizat de artprice.com, care indexează circa 25 de milioane de rezultate ale licitaţiilor de artă din întreaga lume, arată că veniturile provenite din aceste licitaţii au urcat anul trecut cu 43,8% faţă de 2006, pånă la 9,2 miliarde de dolari; în ceea ce priveşte preţul mediu al lucrărilor licitate, acesta a urcat cu 18%.
Debusolare generală la licitaţiile din Romånia
Criza financiară – ale cărei semne au apărut încă din august 2007 – nu a afectat pe termen scurt piaţa de artă; în toamna anului trecut, casa de licitaţii Sotheby’s a înregistrat, în pofida unui climat economic dominat de pesimism, un record propriu în materie de vånzări, obţinånd 316 milioane de dolari la licitaţia din 14 noiembrie 2007. Aşadar, investitorii în artă ar putea avea motive de optimism.
În Romånia, însă, lucrurile stau altfel; piaţa locală de artă e atåt de mică – şi în termeni de cerere, şi de ofertă sau de instituţii mediatoare (casele de licitaţii se numără literalmente pe degetele unei singure måini, iar galeriile de bună calitate sunt şi ele rare) – încåt perioadele de contracţie pot fi determinate de cu totul alţi factori decåt lipsa resurselor de finanţare sau diminuarea apetitului pentru risc. „Este cert că piaţa de artă a trecut, începånd cu luna iulie, printr-o criză fără precedent, cauzată, evident, de situaţia financiară generală“, spune Mihail Papagheorghiu, directorul casei de licitaţii ALIS. „Persoanele care au rezistat cel mai bine au fost cele cu profesiuni liberale (cu predilecţie, categoria avocaţilor). Dar cred că a fost mai mult o debusolare generală, urmată de o retragere temporară de pe piaţă a anumitor categorii de cumpărători, cu venituri provenind probabil din piaţa speculativă.“
Volum redus de tranzacţii
Şocul înregistrat de piaţă e confirmat şi de Marilena Bucurenciu, administratorul casei de licitaţii Monavissa: „Ultimele luni nu au reprezentat o perioadă foarte bună din punctul de vedere al licitaţiilor; singurul lucru bun care s-a întåmplat a fost o creştere semnificativă a competiţiei, datorată intrării unor noi jucători pe piaţă. Din păcate, această creştere a concurenţei nu s-a reflectat şi într-o majorare a cererii şi nici într-o creştere reală a ofertei, deoarece lucrările scoase la licitaţie au fost mai mult sau mai puţin aceleaşi, însă împărţite între mai multe case.“
Însă, e prea devreme pentru a trage concluzii definitive: la licitaţia din 20 septembrie, casa ALIS a reuşit să våndă un tablou de Gh. Petraşcu, „Toledo – Podul Alcantara“ cu peste 62.800 de euro – „a doua vånzare din topul all-time“ al casei, precizează Papagheorghiu. „În general, în perioada vacanţei de vară, casele de licitaţie îşi pregătesc oferta pentru sezonul de toamnă, consacrat ca fiind cel mai profitabil“, explică Luminiţa Ghilduş, directorul casei Goldart.
Deocamdată, reprezentanţii caselor de licitaţii afişează un optimism precaut. Conform datelor agenţiei Dan Tudor (www.tudor-art.com), care indexează licitaţiile de artă din Romånia, pånă în prezent, cel mai bine vånduţi cinci pictori (pictura fiind prin tradiţie categoria-vedetă de obiecte de artă pe piaţa romånească) au adunat, de la începutul anului, puţin peste 585.000 de euro din licitaţii – faţă de un total de peste un milion de euro cåt au avut primii cinci clasaţi în 2007. Rămåne de văzut dacă decalajul mai poate fi recuperat în sezonul de toamnă-iarnă.
Este pentru prima oară că Romånia se află în faţa unei astfel de crize. Un precedent există însă: lunile care au urmat atentatelor din SUA din septembrie 2001. „Din experienţa galeriei Goldart de la hotelul Hilton Athenée Palace, din perioada de după evenimentele de pe 11 septembrie, putem spune că volumul desfacerii produselor de artă a scăzut, nu însă şi valoarea lucrărilor, iar lucrările scumpe au avut cam aceeaşi căutare“, afirmă Luminiţa Ghilduş.
Un motiv pentru care piaţa locală de artă ar putea traversa fără probleme majore această perioadă este profilul cumpărătorului romån de artă. „Lăsånd la o parte cazul real al crizei creditelor, care nu cred că a avut un impact sensibil asupra pieţei de artă (cel puţin nu încă), cred că foarte puţini oameni privesc investiţia în artă ca pe o posibilă «salvare» a capitalului deţinut“, explică Marilena Bucurenciu. „Aceasta însă este mai mult o problemă de mentalitate – prea puţini romåni sunt obişnuiţi să privească arta şi ca pe o investiţie, nu numai ca pe un capriciu sau hobby. Arta este, în opinia mea, cea mai sigură investiţie pe termen lung şi foarte lung.“
DE CE SA INVESTEŞTI ÎN ARTA
Pe piaţa de artă, oferta este prin definiţie redusă; operele de artă sunt unicate şi rare, ceea ce înseamnă că, pe termen lung, odată ce veniturile cresc, cererea se majorează la råndul său. Plasamentele în obiecte de artă pot aduce randamente bune. Michael Moses şi Jianping Mei, profesori de finanţe la Stern School of Business de la New York University, au realizat un indice compozit de performanţă pentru lucrările de artă (Mei Moses Fine Art Index), pe baza valorilor de revånzare a circa 9.000 de piese; în ultimii 50 de ani, acest indice a înregistrat o rată anuală de creştere de 10,4% (excluzånd comisioanele percepute de casele de licitaţii), aproape de rata de 10,9% a indicelui S&P 500 aferent aceleiaşi perioade. Rentabilitatea investiţiei în obiecte de artă este mai mică în cazul lucrărilor vechilor maeştri (valori „blue chip“ în lumea artei), însă preţurile sunt mult mai stabile. În perioade de declin economic, lucrările de artă din categoriile superioare de preţ sunt mult mai puţin afectate. Un studiu al lui Wolfgang Wilke, expert pentru piaţa de artă la Dresdner Bank, arată că investiţiile în artă sunt riscante doar dacă sunt angajate pe perioade scurte; astfel de plasamente produc un profit substanţial după circa zece ani – dar cu condiţia să fie vorba de lucrări ale unor maeştri! Piaţa de artă are o corelaţie slabă cu pieţele financiare – ceea ce face din aceste plasamente o alternativă pentru diversificarea portofoliului.
DE CE SA NU INVESTEŞTI ÎN ARTA
Lucrările de artă reprezintă o marfă foarte puţin lichidă; ele implică, în plus, costuri mari de tranzacţionare (comisioanele marilor case de licitaţii pot ajunge la 10%-12% din preţul final de vånzare, perceput atåt vånzătorului, cåt şi cumpărătorului), de stocare, asigurare etc. În plus, operele de artă nu generează venit decåt în momentul revånzării, cu excepţia situaţiilor cånd sunt împrumutate către galerii sau muzee. Piaţa de artă este foarte puţin transparentă – informaţiile disponibile se referă aproape exclusiv la preţul de intrare în licitaţie şi la cel de vånzare. De asemenea, este foarte puţin reglementată, expusă manipulării artificiale a preţurilor. Nu există o autoritate care emite certificate de autenticitate, doar experţi independenţi – şi nici măcar titlul de proprietate asupra lucrării deţinut de vånzător nu poate fi verificat întotdeauna! Evaluarea operelor de artă este dificilă, din cauza elementului de subiectivitate şi a valorii artistice, prin definiţie nonfinanciară. Lucrările marilor maeştri reprezintă investiţii extrem de sigure, cu randamente mici, însă predictibile. Pe de altă parte, preţul de acces pe această piaţă este foarte ridicat, de ordinul sutelor de mii sau milioanelor de euro pentru o singură lucrare. Segmentul la care are acces clasa mijlocie – palierul de preţ de sub 10.000 de euro per lucrare – reprezintă 90% din volumul total al pieţei mondiale de artă. Aici preţurile sunt cele mai volatile.
